Renault și-a anunțat oficial participarea la salonul auto IAA Munchen unde va avea loc premiera mondială a modelului 100% electric Megane E-Tech.
Oficialii renault au anunțat astăzi că marca franceză va fi prezentă la ediția din acest an a IAA Munchen, expoziție auto care se desfășoară în perioada 6 – 12 septembrie 2021.
Desfășurată la Messe Munchen, expoziția auto va avea printre exponate și viitorul model Renault Megane E-Tech prezentat în premieră mondială. Totodată, la standul Renault denumit „Studiault”, va fi prezentat și conceptul R5 Prototype.
„Renault Studiault” este, conform francezilor, un nou concept de stand care va avea o structură versatilă grație căreia se va adapta diferitele formate de comunicare: talk show-uri, conținut video proiectat pe ecranele mobile, expoziție de vehicule de colecție și demonstrații tehnologice.
Pe 15 octombrie 2020 oficialii Renault prezantau în cadrul unui eveniment exclusivist atât modelul de serie Dacia Spring Electric cât și un show-car care prefigura un viitor model de clasă C denumit Megane eVision.
Pe atunci, șeful grupului francez, Luca de Meo, menționa că „datorită noii platforme CMF-EV a Alianței, am sfidat regulile de mărime, utilizare, design și eficiență energetică pentru a ne imagina show-car-ul Mégane eVision. Am valorificat pe deplin potențialul platformei electrice pure pentru a reinventa hatchback-ul clasic într-un mod emoțional. Cu cea mai subțire baterie de pe piață, o caroserie compactă de 4,21 metri, care oferă spațiul unui vehicul din segmentul C (n.n. – compact), Megane eVision este o capodoperă a asamblării! Am luat best-seller-ul nostru de 25 de ani și l-am dus în viitor. Megane eVision reinventează Megane, iar Renault reinventează Renault. Acesta este doar începutul pentru că va veni o nouă generație de vehicule electrice caracterizate de inovație”.
Acum, Megane eVision are o variantă de serie. Așa cum era anunțat inițial modelul are în dotare un pachet de baterii de 60 kWh care asigură o autonomie WLTP de 450 km și un motor electric de 160 kW (217 CP).
Dacă modelul de serie va respecta și celelalte caracteristici ale conceptului motorul va oferi un cuplu de 300 Nm, iar accelerația de la 0 la 100 km / h va fi realizată în mai puțin de opt secunde. În plus, va beneficia de un sistem de încărcare cu energie care funcționează la AC până la 22 kW și la DC până la 130 kW.
– Noi detalii din planurile Renault: zece noi modele electrice, standardizarea bateriilor, un motor electric compact
– Renault își securizează sursele de baterii pentru viitoarele sale mașini electrice
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…