Teste auto individuale

Test drive – Renault Megane 1.6 dCi/130 CP GT Line

Megane GT Line Energy dCi 130 este mașina ideală pentru cei care vor un plus de sportivitate, dar nu sunt dispuși să plătească la pompă pentru el.

  • Propulsorul inregistreaza performante de top
  • calitate buna a interiorului
  • spatiu generos
  • comportament dinamic general bun
  • Pret mare de achizitie
  • ergonomia sistemului multimedia lasa de dorit

Ideea de a asocia sportivitatea cu un motor diesel pare a fi o contradicție în termeni, dar în era modernă a automobilului status quo-urile vechi au fost de mult timp depășite. Anul trecut mă aflam la bordul unui Megane GT pe benzină 1.4 TCe/130 CP și concluzionam că mașina merită un motor mai potent, capabil să pună în valoare mai bine șasiul cu valențe sportive oferit de echiparea GT.

Într-un fel, Renault mi-a răspuns la această doleanță, aducând în România odată cu facelift-ul gamei Megane, noul propulsor 1.6 dCi/130 CP. Personal mă așteptam la un motor turbo pe benzină mai puternic, dar se pare că piața din România încă nu este receptivă pentru el.

Prin urmare m-am resemnat și am plecat la drum curios să văd dacă asocierea pachetului cu pretenții dinamice GT Line cu un motor diesel funcționează în viața de zi cu zi. Primul lucru pe care l-am observat și apreciat imediat a fost cuplul motor generos, oferit pe o plajă de turație suprinzător de generoasă pentru un diesel.

Noul 1.6 dCi se laudă cu inovații tehnice inspirate din experiența vastă a inginerilor Renault în Formula 1 și, cu toate că asta sună cel puțin ciudat, nu pot nega faptul că, pentru un diesel, comportamentul lui se încadrează în ideea de sportivitate. Transmisia manuală cu șase trepte, precisă și cu o cursă scurtă, joacă și ea un rol activ în peisajul dinamic, la fel ca și suspensia setată de divizia Renault Sport.

În fapt, întreg pachetul tehnic este unul deosebit de omogen, plăcut atât în oraș, unde nu simți nevoia să schimbi peste 2.000, rpm, cât și pe un drum virajat, unde, invariabil, uiți de limitele de viteză și de indicatorul de schimbare treaptă. Cu toate acestea, într-un ritm eminamente sportiv, Megane GT Line nu a vrut să consume mai mult de 6 l/100 km afară și 8 l/100 km în oraș, semn că un 4,5 l/100 km afară și 6,5-7 l în oraș sunt cifre la îndemâna unui șofer obișnuit.

Singurul punct nevralgic pe care îl pot reclama este prețul de achiziție de 21.700 euro, o sumă mare chiar și dacă luăm în calcul lista foarte generoasă de dotări standard ce vine la pachet cu echiparea GT Line.

Date tehnice: Renault
Megane
Sasiu si caroserie
Motorizare Energy dCi 130
Nr. usi/locuri 5/5
Masa proprie/totala [kg] 1320/1860
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4295/1810/1470
Ampatament
Volum portbagaj [l] 405 (1160)
Motor si transmisie
Tip motor Energy dCi 130
Combustibil Motorina
Cilindree [cmc] 1598
Sistem alimentare common rail
Putere max. [kW(CP)/rpm] 96(130)/4000
Cuplu max. [Nm/rpm] 320/2000
Cutie de viteze Manuala/6
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 200
0-100 km/h [s] 9.8
Consum urban/extra/mixt 4.8/3.6/4
Emisii CO2 [g/km] 104
Bogdan Stan

Leave a Comment

*

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

2 ore

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

o zi

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

o zi

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână