Industrie auto

Renault pune la dispoziția angajaților încă 5% din capitalul companiei

„Renaulution Shareplan”, operațiunea prin care șefii grupului Renault încearcă să transforme o parte dintre angajați în acționari, a ajuns la a doua etapă.

Grupul Renault a anunțat lansarea, pentru al doilea an consecutiv, a operațiunii „Renaulution Shareplan”, dedicată acționariatului salariat. Oferta este deschisă în 29 de țări și se adresează unui număr de peste 98.000 de salariați.

După prima etapă a planului, derulată anul trecut, 4,7% din capitalul companiei a ajuns în posesia salariaților. Ținta întregului plan este ca, până în 2030, salariații să dețină 10% dintre acțiunile grupului Renault.

În cadrul noii ediții a operațiunii, Renault Group a majorat la 30% valoarea discountului oferit la achiziționarea de acțiuni de către salariați. Această creștere semnificativă le va permite angajaților eligibili să primească gratuit până la 16 acțiuni, față de 12 acțiuni atribuite gratuit în 2022.

„Prin continuarea unuia dintre cele mai ambițioase planuri de acționariat de întreprindere din toate sectoarele de activitate, consolidăm unitatea Grupului. Renaulution Shareplan asigură condițiile unei mai bune partajări a valorii, pentru ca planul Révolution să se deruleze în beneficiul tuturor din companie”, a declarat Luca de Meo, CEO Renault Group.

Oferta este deschisă salariaților Renault Group și filialelor sale consolidate aderente la planurile de economii ale Renault Group, DIAC sau Retail Renault Group, în 29 de țări, sub rezerva obținerii autorizațiilor locale necesare. Pentru a subscrie la această ofertă, angajatul trebuie să aibă o vechime de cel puțin trei luni, continuă sau discontinuă, între 1 ianuarie 2022 și 2 octombrie 2023 și un contract de muncă (cu o companie consolidată sau aderentă la PEG) în vigoare la data de 2 octombrie 2023. Oferta este desfășurată în Franța, dar și în Argentina, Austria, Belgia, Brazilia, China, Columbia, Coreea de Sud, Croația, Elveția, Germania, India, Irlanda, Italia, Malta, Marea Britanie, Maroc, Mexic, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia și Ungaria.

Toți salariații eligibili ai grupului francez beneficiază de atribuirea gratuită și imediată a 8 acțiuni, sub formă de contribuție unilaterală (cu excepția unor țări în care distribuirea acțiunilor va avea loc în termen de 5 ani, fără obligația de păstrare).

În 23 de țări, grupul Renault le propune angajaților o ofertă de cumpărare de acțiuni în condiții avantajoase, cu un discount de 30% față de prețul de referință și o contribuție brută suplimentară echivalentă cu opt acțiuni (contribuție de 300% pentru primele acțiuni, adică șase acțiuni gratuite pentru două cumpărate și de 200% pentru a treia acțiune cumpărată, adică două acțiuni gratuite suplimentare). Suma achitată voluntar de salariat nu poate depăși 25% din remunerația sa brută anuală a anului 2023.

Prețul de referință al acțiunii în cadrul operațiunii este fixat la 37,54 euro, ceea ce echivalează cu un preț de achiziție pentru salariați de 26,28 euro după aplicarea discountului de 30%. Perioada de subscriere se va derula între 18 septembrie și 2 octombrie 2023.

Acțiunile Renault vor trebui deținute timp de minimum cinci ani (cu excepția cazurilor excepționale de ieșire anticipată) prin intermediul unui fond comun de plasament de companie (FCPE) sau, în unele țări, direct într-un cont nominal.

Robert Stan

Leave a Comment

*

Interesul europenilor pentru masinile electrice atinge niveluri record: Ce dezvaluie noul sondaj european

Tranziția către o mobilitate sustenabilă nu mai este doar un concept teoretic discutat la nivel…

o oră

(A) Anvelope noi versus second hand: alege informat

Să dăm cărțile pe față: nimeni nu vrea să cumpere un cauciuc uzat în adevăratul…

2 ore

BMW dezvoltă împreună cu Rimac noua generație de baterii pentru i7 facelift

BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…

3 ore

Noul Leapmotor B03X debutează oficial în China

Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…

o zi

Cât consumă în realitate Dacia Logan Eco-G 120?

Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…

2 zile

(A) Cum îți îmbunătățești experiența la volan cu o navigație auto performantă

Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…

2 zile