Restilizarea gamei Audi A3 – Primele impresii

Restilizarea gamei Audi A3 a coincis cu momentul în care modelul e-tron va intra la vânzare și în România. Primele impresii.

Trebuie precizat de la bun început că A3 e-tron are câteva caracteristici care-l diferențiază, estetic, de restul gamei. Astfel, calandrul este ornamentat cu 11 linii transversale cromate, spre deosebire de restul familiei care le are în culori închise.

De asemenea, la partea inferioară a calandrului, sub bara de protecție, se află amplasate luminile de zi cu LED-uri. Tot la partea frontală, în spatele grilei cu patru cercuri se află și priza de alimentare. La partea din spate, de asemenea, se remarcă absența țevii de eșapament, care este camuflată în spatele spoilerului.

Odată urcați la bordul mașinii am remarcat câteva diferențe de comenzi și butoane care nu există la restul gamei. Acestea sunt specifice pentru gama hibridă și se referă la modurile de conducere pe benzină, hibrid sau doar electric. Dincolo de acest buton de pe consola centrală și de sigla „e-tron” amplasată pe bord, sunt puține elemente care să aducă aminte de faptul că avem de a face cu un vehicul hibrid. Situația se
schimbă odată ce aruncăm o privire pe tabloul de bord.

Restilizarea gamei Audi A3 – Primele impresii

Odată cu faceliftul din acest an, e-tron (și tot restul gamei A3) a primit faimosul „Audi Virtual cockpit”. Acesta este cunoscut și de pe alte modele precum Audi TT sau Q7. Virtual cockpit este, de fapt, un display TFT de 12,3 inch cu grafică configurabilă ce ține loc de indicatoare de bord. Combinația dintre motorul termic de 1,4 litri turbo și cel electric se traduce printr-o putere maximă de 204 CP.

Aceștia sunt suficienți pentru a imprima mașinii o accelerație de la 0 la 100 km/h sub 8 secunde, în regim hibrid. Pe partea de demaraj electric, se mizează pe cele sub cinci secunde de la 0 la 60 km/h. În regim electric, mașina nu va depăși 130 km/h cu o autonomie de 50 de kilometri. Practic, dacă aveți de mers la serviciu în cursul săptămânii, puteți să o faceți fără să dați un ban pe benzină.

Cei 8,8 kWh ai bateriei ar trebui să vă fie de ajuns pentru a putea merge zilnic la birou, chiar și cu aerul condiționat pornit. O mare
schimbare față de restul gamei A3 este repartiția maselor pe punți, aproape de valorile ideale 50/50, repartiție realizată datorită amplasării bateriilor în fața punții spate. Iar, ca performanțe dinamice, nu se va face de râs. În regim hibrid, depășește 220 km/h. Momentan nu a fost anunțat un preț pentru e-tron în România, dar ne așteptăm ca pe piața noastră să ajungă în jurul a 39.000 euro.

Redactia AutoExpert

Leave a Comment

*

Redactia AutoExpert

Bosch: După un 2025 dificil, 2026 nu va aduce o ameliorare semnificativă

Anul 2025 a fost unul dificil și, pe alocuri, dureros pentru Bosch, consideră șeful grupului…

o zi

Piața auto a scăzut cu peste 33% în ianuarie 2026

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…

2 zile

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

4 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

4 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

5 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

5 zile