CNAIR informează prin intermediul unui comunicat de presă că este interzisă circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane în ziua de 27 decembrie, vineri și 3 ianuarie 2020, în intervalul 06.00 – 22.00.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA anunţă participanţii la trafic că potrivit prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în ziua vineri de 27 decembrie (zi liberă conform HG nr.970 /2019 privind stabilirea zilelor de 27 decembrie 2019 și 3 ianuarie 2020 ca zile libere), în intervalul orar 06.00 – 22.00, pe ambele sensuri ale sectorului Pitești ( ieșirea din Municipiu ) – Râmnicu Vâlcea – Vestem ( intersecția DN7 CU DN1) al drumului național DN7.
Te-ar putea interesa si
Încălcarea prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018 constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Sursa CNAIR
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…