Noutati auto

Bilanț 2023: România are peste 10 milioane de vehicule înmatriculate și 8,7 milioane de șoferi

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a dat publicității date privind parcul auto al României la final de 2023, dar și informații despre numărul de permise de conducere.

Conform oficialilor DRPCIV, parcul auto din România a depășit în anul 2023 cifra de 10 milioane de vehicule, dintre care peste un milion şi jumătate doar în București.

„Potrivit datelor existente, comparativ cu anul 2013, parcul auto a crescut cu 72,6%, iar față de anul 2022 este mai mare cu 3,83 %, fapt determinat atât de înmatriculările de vehicule noi, cât și de importul de vehicule second-hand. Anul acesta au fost efectuate 578.471 operațiuni privind vehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, 825.701 operațiuni privind vehiculele înmatriculate anterior în România și cărora le-a fost schimbat proprietarul, 243.144 operațiuni de scoatere din evidențele vehiculelor înmatriculate și au fost emise 500.452 autorizații provizorii”, notează cei de la DRPCIV.

La nivel național, există, așadar, 10.334.320 de vehicule înmatriculate.

Totodată, instituția menționează că „numărul vehiculelor cu zero emisii de CO2 înmatriculate în România a cunoscut o creștere de aproximativ 60% față de anul 2022, la finalul lunii decembrie 2023 fiind înmatriculate în România aproximativ 42.000 de vehicule electrice”.

Până la finalul lui 2023, 8.670.069 de cetățeni români au intrat în posesia câte unui permis de conducere.

„Numărul posesorilor de permise de conducere este mai mare de la an la an. (…) Numărul persoanelor examinate la proba teoretică în anul 2023 a fost de 707.511, dintre care 324.749 persoane admise, iar la proba practica au fost examinate 603.556 persoane, dintre care 297.775 au obținut permisul de conducere. Prin urmare, procentul de promovabilitate din acest an, după parcurgerea celor două probe, proba teoretică și proba practică, este de 42,09%”, anunță DRPCIV.

Conform instituției, tot mai mulți tineri care au împlinit 16 ani doresc să obțină permisul de conducere înainte de majorat. Față de anul 2013, există o creștere cu până la 464% a deținătorilor de permis sub 18 ani. Totodată, în anul 2023, un procent de 61% din numărul total al tinerilor cu vârsta mai mică de 30 de ani dețin permis de conducere, comparativ cu anul 2013 cand procentul acestora a fost de 49%. De asemenea, numărul autovehiculelor înmatriculate ce pot fi conduse de tinerii cu vârsta mai mica de 18 ani a crescut față de anul 2013 cu nu mai puțin de 365%.

„Pe fondul unei creșteri anuale a parcului auto de aproximativ 4% și a dorinței tinerilor de a obține permisul de conducere la vârste cât mai fragede, observăm un număr din ce în ce mai mare al participanților la trafic”, încheie oficialii Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Robert Stan

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

23 de ore

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

23 de ore

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile