Deşi superior valorii medii nete pe economie, câştigului salarial mediu net în sectorul fabricării autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor a scăzut în decembrie 2017 cu 2,7% faţă de luna precedentă.
Datele anunţate astăzi de Institutul Naţional de Statistică arată că, în ultima lună a anului trecut, câştigul salarial mediu nominal net pe economie a fost de 2.629 lei, în creştere faţă de noiembrie cu 6,7%.
În sectorul fabricării autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, câştigului salarial mediu net a fost, în decembrie 2017, de 2.875 de lei, în scădere cu 2,7% faţă de noiembrie.
În acelaşi sector industrial, câştigului salarial mediu brut a fost de 3.979 lei, mai mic cu 2,4% comparativ cu luna precedentă.
Scăderea înregistrată este printre cele mai semnificative din economie, mai ales că în majoritatea activităţilor, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna noiembrie 2017.
Potrivit INS, reducerea salariilor nete în decembrie a fost determinată fie de acordarea, în noiembrie, de prime ocazionale, drepturi în natură, ajutoare băneşti sau sume din profitul net, fie de nerealizarea producţiei ori de încasări mai mici, în funcţie de contracte.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat, în decembrie, în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (9.239 lei), iar cele mai mici, în hoteluri şi restaurante (1.481 lei).
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+2,9%), respectiv în administraţie publică (+0,6%). Câştigul salarial mediu net a scăzut în învăţământ (-4,3%) ca urmare a începerii vacanţei şcolare şi reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice.
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…