Ministerul Transporturilor intenționează să introducă un sistem nou de plată a rovinietei. Acesta se bazează pe tehnologii avansate de urmărire a traseului parcurs de autovehicul și ia în calcul distanța acoperită de acesta.
Adio, abonament pe-plătit! Ministerul Transporturilor a semnat contractul pentru implementarea noului sistem de taxare pentru rovinietă. Acesta aduce cu sine schimbarea metodologiei de taxare. Astfel, în viitor, prețul rovinietei va diferi în funcție de mai mulți factori, cea mai importantă noutate fiind introducerea în calcul a distanței parcurse. Ceilalți factori care influențează valoarea rovinietei sunt categoria de drum pe care s-a rulat și caracteristicile vehiculului (în principal masa totală maxim admisă – MTMA și numărul de axe).
Noua metodă de taxare se va baza pe tehnologii avansate, care includ echipamente de bord conectate prin satelit (OBE), aplicaţii mobile şi tichete electronice completate manual. Valoarea sumei datorate statului de către proprietar va fi calculată automat.
Noul sistem a început deja să se contureze și este rezultatul unui contract de 828 milioane de lei, semnat între Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Suma provine din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Implementarea proiectului va avea loc în trei etape. Prima va include dezvoltarea sistemului informatic centralizat și va fi urmată de achiziția echipamentelor și de implementarea infrastructurii. Întreg procesul va fi încheiat pe 31 decembrie 2026.
Un amănunt important este că viitorul sistem va fi compatibil cu cele din statele membre UE. Astfel, se vor face simplu schimburi de informații între state, inclusiv legate de neplata taxelor de drum.
via Ministerul Transporturilor, Antena3
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…