Second Hand

Second hand – Fiat Tipo

Într-o clasă dominată de Golf, Focus și Astra, Tipo reprezintă un model robust, spațios, cu motoare fiabile și cu prețuri decente.

Uite un italian care nu mizează pe design! Altele-i sunt atuurile. De exemplu, cea mai variată gamă de caroserii din segment: hatchback, sedan, break și crossover. Poate că materialele folosite la interior nu sunt cele mai prietenoase, plasticele fiind cam tari și texturate la sedan, dar mai bune la celelalte versiuni. Totuși, spațiul interior este bun pentru o compactă, iar volumul portbagajului e printre cele mai mari din segment.

Breakul în special are un volum uriaș pentru bagaje și o modularitate de invidiat. Chiar și la hatch și crossover, culcarea spătarului formează o podea plană și permite transportul obiectelor de până la 1,8 m. Șoferul nu se bucură de cea mai precisă direcție, iar timoneria cutiei de viteze poate fi cam rigidă pentru unii, în timp ce suspensia este mai degrabă moale, defavorizând puțin incisivitatea. Doamnele vor fi încântate de modul City, care ușurează fantastic învârtirea volanului, inclusiv pe loc.

În Tipo se călătorește liniștitor, iar frânele sunt de primă clasă, chiar și la sedanul cu tamburi în spate. Dacă versiunile entry-level sunt un pic sărăcăcioase, cele de top au echipamente de-a dreptul moderne.

Date tehnice

Ani de fabricație: 2016–
Caroserie: hatch, sedan, break, crossover
Dimensiuni și mase hatch: L × l × h (mm): 4368 × 1792 × 1500
Volum portbagaj (l): 440
Masă (kg): de la 1240
Volum rezervor (l): 50

Probleme cunoscute

Ca mecanică, mașina este solidă, având o bună parte din motoare deja consacrate pentru fiabilitate. În plus, acestea au fost perfecționate în timp. La dieseluri mai pot fi probleme cu sondele lambda. Rămâne de văzut cum se descurcă motoarele pe benzină noi, cel de un litru și cel mild hybrid.

Cutiile de viteze manuale au mai „strâns“ plângeri legate de cuplarea dificilă a marșarierului și a treptei a doua. Totodată, funcția stop/start are perioade lungi în care nu funcționează. În cazul cutiei cu două ambreiaje, ralantiul poate fluctua.

Pe partea de electrică, ecranele sistemelor multimedia mai „îngheață“, se opresc sau nu mai au funcția tactilă activă.

 

➡ Configurează aici un Tipo! 💡

Detalii tehnice și recomandări

 

MotorPerioadă producțiePutere max.(CP)Viteză max. (km/h)Accel. 0–100 km/h (s) Consum mediu
(l/100 km)RecomandareDetalii
1.4 9503/16–01/219518512,45,7• • •Un motor fără pretenții, bun în oraș
1.0 T 100 08/20–10019211,85,6• • •Mai „nervos“ decât 1.4 95 și 1.6 110, dar vibrează.
1.6 110 ATX03/16–01/1911019211,56,3• • • • •Are doar transmisie cu două ambreiaje. Rarisim!
1.4 T-Jet 12003/16–01/191202009,96• • • • •Este un motor excelent, dar, dacă abuzezi, consumă mult.
1.5 130 Hybrid08/20–1302079,05,1• • • •Un mild hybrid cu prestații corecte și cu un consum decent
1.3 Mjt 9503/16–9518113,34,1• • • •Bun pentru sarcini grele, foarte economic, dar are unele limite.
1.6 Mjt 120/13003/16–120/1302089,84,2• • • • •Sonor la ralanti, dar excelent la drum întins. Economic.
1.6 Mjt 120 DCT03/16–02/2112020010,23,8• • • • Cu două ambreiaje, Tipo devine foarte flexibil și plăcut de condus.

 

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Totul despre prima baterie semi-solid state din istorie, lansată de MG

Am fost prezent în Frankfurt pentru a afla toate detaliile legate de viitoarea baterie MG.…

20 de ore

(A) Top 4 motoare Dacia: de la consum redus de combustibil la performanță, rezistență și fiabilitate pe termen lung

Mașinile sunt o prioritate, mai ales în ceea ce ține de nevoile zilnice de deplasare.…

22 de ore

(A) De ce merită să alegi un autoturism second hand: Avantaje și garanții

Să achiziționezi o mașină este o alegere importantă, indiferent de bugetul pe care dorești să…

22 de ore

Omoda 7 se lansează oficial pe piața din România

Marca Omoda își extinde oferta pe piața din România prin lansarea noului model Omoda 7…

o zi

iCAUR pregătește ofensiva europeană, inclusiv în România

Piața auto din România se pregătește să primească anul acesta un nou nume din China,…

2 zile

Premieră europeană: BMW România lucrează alături de Registrul Auto Român pentru a oferi un plus de siguranță clienților mașinilor second-hand

Registrul Auto Român și BMW România au anunțat implementarea unui proces digital pentru verificarea automobilelor…

4 zile