Industrie auto

Șeful Stellantis consideră că Europa le poate rezista chinezilor doar prin alianțe și reglementări clare

Ca și Luca de Meo, șeful Renault, în urmă cu mai bine de un an, președintele grupului Stellantis, John Elkan, a ajuns la concluzia că Europa le poate rezista chinezilor doar prin alianțe și reglementări clare.

Președintele grupului Stellantis, John Elkann, a făcut apel la principalele țări producătoare de automobile din Europa să coopereze în vederea elaborării unor noi reglementări care vor contribui la scăderea costurilor de producție a vehiculelor cu dimensiuni reduse.

Reglementările rafinate ar putea ajuta industria să dezvolte o nouă categorie de mașini cu dimensiuni mici, ecologice și accesibile, asemănătoare cu „Kei-Car”-urilor japoneze, a declarat Elkann la Torino.

„Este important ca Uniunea Europeană și principalele țări care construiesc mașini – Germania, Franța, Italia, Spania – să fie cu adevărat conștiente de modul în care pot fi utilizate noi reglementări inteligente”, a spus oficialul Stellantis adăugând și că „nu există niciun motiv pentru care, dacă Japonia are «Kei-Cars», care reprezintă 40% din piață, Europa să nu aibă «E-Cars»”.

Ideile lui John Elkann seamă izbitor cu cele ale directorului general al grupului Renault, Luca de Meo, care a avertizat recent că reglementările excesive ale Uniunii Europene cresc costurile de producție pentru mașinile mici, afectând industria și ocuparea forței de muncă în regiune.

Mai mult decât atât, în februarie 2024, același Luca de Meo vorbea, la expoziția auto de la Geneva, despre colaborări necesare între producătorii auto europeni.

„Trebuie să fim creativi pentru a găsi o soluție. (…) Partenerii pot împărți investițiile și pot reduce costurile”, declara pe atunci Luca de Meo.

Conform oficialului Renault, provocarea acestui punct de cotitură al industriei auto este crearea unui lanț valoric european care să includă baterii, motoare electrice și sisteme electronice, așa cum a făcut China cu sprijinul guvernului. „Scopul este de a ne aproviziona cu totul din Europa la un preț competitiv”, a explicat de Meo.

Pentru a își susține ideea, șeful Renault a menționat și că unii producători auto europeni au mai cooperat în trecut la o serie de proiecte, un exemplu fiind micul vehicul de clasă A realizat în cooperare de Toyota, Peugeot și Citroen. Un alt proiect, mai vechi, din anii `80, a implicat platforma comună „Type 4”, care a fost utilizată de Alfa Romeo, Fiat, Lancia și Saab.

Ulterior, cu doar câteva săptămâni în urmă, ambii șefi de mari grupuri auto, declarau într-un interviu comun acordat cotidianului francez Le Figaro că Italia, Franța și Spania ar trebui să respingă reglementările UE care favorizează modelele mai mari, premium, și riscă să facă mașinile cu dimensiuni reduse inaccesibile pentru mulți dintre cetățenii continentului.

Robert Stan

Leave a Comment

*

Interesul europenilor pentru masinile electrice atinge niveluri record: Ce dezvaluie noul sondaj european

Tranziția către o mobilitate sustenabilă nu mai este doar un concept teoretic discutat la nivel…

o oră

(A) Anvelope noi versus second hand: alege informat

Să dăm cărțile pe față: nimeni nu vrea să cumpere un cauciuc uzat în adevăratul…

2 ore

BMW dezvoltă împreună cu Rimac noua generație de baterii pentru i7 facelift

BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…

3 ore

Noul Leapmotor B03X debutează oficial în China

Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…

o zi

Cât consumă în realitate Dacia Logan Eco-G 120?

Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…

2 zile

(A) Cum îți îmbunătățești experiența la volan cu o navigație auto performantă

Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…

2 zile