Guvernele europene iau măsuri radicale pentru protejarea mediului. Cel mai recent stat care a decis interzicerea comercializării motoarelor pe combustie este Marea Britanie. Măsura face parte din planul britanicilor de a reduce poluarea.
Pe parcursul acestei săptămâni, guvernul britanic va elabora o strategie pe baza căreia va renunța treptat la motoarele diesel și pe benzină, îi va încuraja pe cetățeni să treacă la motoare Euro 4 sau superioare și va prioritiza vânzarea vehiculelor ecologice. Decizia este doar o confirmare a tendinței inveitabile de electrificare a industriei auto, dar legislativul britanic consideră că sistemul mai are nevoie de încă 23 de ani pentru a face transferul la tehnologia și infrastructura capabile să sprijine o economie a vehiculelor electrice.
Află care sunt țările care intenționează să treacă la vehicule electrice și mai devreme de 2040!
Ministerul Mediului din Marea Britanie susține că 40.000 de oameni, dintre care 9.000 numai în Londra, mor anual din motive legate de poluare și este hotărât să ridice calitatea aerului britanic. Pe de altă parte, șeful Societății Producătorilor și Comercianților Auto, Mike Hawes, solicită bonusuri și investiții care să-i motiveze pe clienți să apeleze la automobile cu emisii reduse sau zero. “La ora actuală, cererea pentru automobilele cu propulsie alternativă crește, dar este încă foarte redusă, pentru că toți consumatorii sunt îngrijorați în privința costurilor, a autonomiei și a stațiilor de încărcare”, explică Hawes.
Industria auto va suferi modificări seismice în următoarele două decenii. Franța a luat aceeași măsură începând cu 2040, iar Volvo a anunțat că, începândcu 2019, va scoate pe piață numai vehicule cu propulsie electrică sau hibridă.
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…