Skoda Kodiaq, în teste dure pe Nurburgring

Skoda Kodiaq va fi prezentată în septembrie, la Salonul Auto de la Paris, însă, până atunci, e testată intens pe circuitul de la Nurburgring. Astfel, viitorul SUV praghez promite o dinamică pe măsura caracterului de familist cu 7 locuri.

Iar cehii sunt conștienți de potențialul segmentului SUV, de aceea  își vor înnoi toată linia de crossovere până la sfârșitul deceniului. Recent a fost spionată viitoarea generație a mai micului Yeti, îmbrăcată în haine de Tiguan, și scoasă la primele teste prin trafic. O puteți vedea în imaginea de mai jos. În plus, Skoda a declarat că va lansa, în 2020, un SUV complet electric. Mai mult chiar, au apărut zvonuri cum că cehii își pregătesc intrarea pe piața din Statele Unite!

Spy: Skoda Yeti. Sursa: Motor1

Revenind la Skoda Kodiaq, aceasta va fi construită pornind de la platforma MQB a Grupului VW, comună cu modelele VW Tiguan și Seat Ateca. Potențialul acesteia a fost recent demonstrat, cele două modele reușind să obțină maximum de stele la testele EuroNCAP, încă din echiparea de bază. Modularitatea platformei, care o face utilizabilă la crossovere de lungimi diferite, va fi ideală pentru a adăposti cele 7 locuri ale modelului Skoda Kodiaq și ale viitorului VW Tiguan XL. Interiorul modelului de bază va fi configurat, totuși, pentru 5 persoane.

Tehnica viitorului SUV va fi, probabil, comună cu cea a colegelor de grup, incluzând probabil și o variantă sportivă, de 2 litri turbo, pe benzină, capabilă să dezvolte aproximativ 220 CP. La baza gamei de motorizări va sta micul TSI de 1 litru și 115 CP, acompaniat de unitatea mai mare de 1,4 litri și 150 CP, cu tehnologie de dezactivare parțială a cilindrilor. Paleta de motoare diesel va include un TDI de 1,6 litri și 115 CP și două variante 2.0 TDI de 150 și 190 CP. În viitor, Skoda va oferi și o alternativă la motoarele clasice, lansând un plug-in hybrid în 2019. Propulsorul va fi montat și sub capota modelului Superb.

Variantele mai ieftine vor dispune de tracțiune față și transmisie manuală cu 6 trepte, în timp ce versiunile mai puternice vor fi echipate cu tracțiune integrală și transmisie DSG.

 

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Bosch: După un 2025 dificil, 2026 nu va aduce o ameliorare semnificativă

Anul 2025 a fost unul dificil și, pe alocuri, dureros pentru Bosch, consideră șeful grupului…

o zi

Piața auto a scăzut cu peste 33% în ianuarie 2026

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…

o zi

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

4 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

4 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

5 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

5 zile