Comisia Europeană începe controlul emisiilor în trafic

Comisia Europeană (CE) ar putea demara controlul mașinilor în trafic. Dacă automobilele verificate nu vor trece testele de emisii, CE va amenda direct producătorii și importatorii auto cu până la 30.000 euro.

Noile reglementări sunt parte a unui proiect pentru revizuirea cadrului juridic privind omologarea de tip a autovehiculelor și remorcilor la nivelul UE, respectiv a Directivei CE 46 din 2007. Proiectul vizează depistarea eventualelor neconcordanțe dintre emisiile reale de noxe și valorile declarate de producători.

În replică la scandalul Dieselgate, reprezentanții CE suspectează că un număr ridicat de mașini sunt, de fapt, neconforme cu reglementările UE pe care ar trebui să le respecte. În 2015, VW a admis că a trucat testele de emisii, instalând dispozitive ilegale ce ajutau modelele companiei să ascundă nivelul real al noxelor. În total, 11 milioane de mașini au fost afectate.

Potrivit proiectului, Comisia Europeană ar urma să primească autoritatea de a efectua independent de alte organisme abilitate propriile teste și inspecții ale vehiculelor, sistemelor, componentelor și unităților tehnice aflate pe piață. De asemenea, pentru fiecare vehicul neconform cu normele UE, producătorii și importatorii de mașini ar urma să plătească amenzi ce pot urca până la 30.000 de euro.

În plus, statele membre UE vor avea obligația să efectueze, în fiecare an, un număr minim de inspecții asupra autovehiculelor aflate în circulație, inspecțiile urmând să includă și verificări ale emisiilor în condiții reale de trafic.

Înainte ca noile reglementări să intre în vigoare, proiectul trebuie să treacă de Parlamentul European, for decizional în acest sens.

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

17 ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

18 ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână