Industrie auto

Statele UE, divizate în privința taxelor pentru mașinile electrice din China

În cadrul unui vot consultativ cu privire la impunerea taxelor suplimentare pentru mașinile electrice produse în China, 12 state au susținut decizia Comisiei Europene.

Guvernele statelor din Uniunea Europeană au expus opinii împărțite cu pri

vire la efectele taxelor UE asupra importurilor de vehicule electrice fabricate în China într-un vot fără caracter obligatoriu, dar totuși influent, au declarat surse Reuters.

Conform acestora, Comisia Europeană (CE) a dorit să afle opiniile guvernelor din UE cu privire la noile taxe propuse în această primăvară, solicitând un vot consultativ. Deși nu are decât rolul de a arăta opiniile oficialităților executive din statele respective, votul a arătat divizarea existentă în legătură cu acest subiect. În acest context, 12 state membre UE au votat în favoarea taxelor, patru împotrivă și 11 s-au abținut.

Chiar dacă nu poate fi considerat un vot care să impună o schimbare a poziției comune în această privință, este de așteptat ca reprezentanții Comisiei Europene să țină seama de opiniile exprimate de state pentru decizia finală de a impune sau nu taxe definitive.

Comisia Europeană, care supraveghează politiile comerciale ale blocului comunitar, a stabilit taxe provizorii de până la 37,6% pentru vehiculele electrice importate din China pentru a contracara ceea ce consideră a fi subvenții neloiale. În cazul în care, la finalul anchetei, CE va recomanda impunerea de taxe, acestea vor fi supuse unui vot obligatoriu în rândul membrilor UE și vor intra în vigoare. Totuși, dacă votul final obligatoriu va arăta că există o majoritate calificată de 15 state membre, reprezentând 65% din populația UE, care se opun măsurii, aceasta poate fi amânată sau chiar anulată.

Deocamdată, în cadrul votului consultativ, sursele Reuters arată că state precum state precum Franța, Italia sau Spania au susținut taxele suplimentare, n timp ce Germania, Finlanda și Suedia s-au abținut. Aceleași surse susțin că abținerea Germaniei a fost doar în spiritul „solidarității critice” cu Comisia, Finlanda a avut îndoieli cu privire la avantajele obținute de UE, iar Suedia a solicitat negocieri mai intense pentru găsirea unor soluții.

Producătorii auto germani, care anul trecut au realizat o treime din vânzările lor în China, au îndemnat UE să renunțe la tarifele vamale, care s-ar aplica nu numai producătorilor chinezi precum BYD, Geely și SAIC, ci și automobilelor fabricate în China de producători auto occidentali precum Tesla, Audi sau BMW.

Având la dispoziție încă trei luni pentru a tranșa definitiv problema, chiar dacă a decis deja taxe provizorii, Comisia Europeană a semnalat că ar putea lua în considerare taxe mai mici pentru unele mașini ale producătorilor europeni, în special germani.

Justificarea unei reduceri a taxelor suplimentare pentru mașinile electrice ale grupurilor BMW și Volkswagen produse în China are la bază cooperarea acestora în derularea anchetei.

– Potențialele taxe impuse mașinilor electrice din China ar putea scumpi Dacia Spring cu peste 3.500 de euro
– Negocieri intense China – UE pe tema taxelor pentru mașini electrice

 

Robert Stan

Leave a Comment

*

Interesul europenilor pentru masinile electrice atinge niveluri record: Ce dezvaluie noul sondaj european

Tranziția către o mobilitate sustenabilă nu mai este doar un concept teoretic discutat la nivel…

5 secunde

(A) Anvelope noi versus second hand: alege informat

Să dăm cărțile pe față: nimeni nu vrea să cumpere un cauciuc uzat în adevăratul…

7 minute

BMW dezvoltă împreună cu Rimac noua generație de baterii pentru i7 facelift

BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…

2 ore

Noul Leapmotor B03X debutează oficial în China

Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…

24 de ore

Cât consumă în realitate Dacia Logan Eco-G 120?

Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…

o zi

(A) Cum îți îmbunătățești experiența la volan cu o navigație auto performantă

Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…

2 zile