Continental România și Academia Titi Aur au comandat agenției Merlin Research un studiu referitor la obiceiurile și atitudinea în traficul din România.
Acesta a fost efectuat în luna noiembrie, pe un eșantion reprezentativ pentru mediul urban, de 1000 de persoane, cu o eroare de eșantionare de +/-3,1%.
Studiul scoate în evidență faptul că nesemnalizarea la schimbarea direcției, viteza excesivă și folosirea telefonului mobil în timpul șofatului sunt principalele comportamente care îi deranjează pe participanții la trafic.
De asemenea, potrivit analizei, taximetriștii sunt considerați cei mai puțin amabili participanți la trafic în timp ce șoferii mijloacelor de transport în comun inspiră cea mai mare siguranță pe șosea.
8 din 10 participanți la trafic utilizează sistemele de navigație pentru a scurta drumul spre destinație. În același timp, pneurile de iarnă sunt considerate a oferi siguranță în deplasarea pe zăpadă.
Bicicliștii îi consideră mai amabili pe ceilalți bicicliști, opinie care nu este împărtășită de șoferi sau motocicliști.
Trei sferturi dintre participanții la trafic sunt de părere că o educație mai bună, sub forma de cursuri de conducere defensivă, este necesară pentru a reduce intoleranța și agresivitatea din trafic.
Cu toate acestea, mai puțin de jumătate consideră că ei, personal, ar avea nevoie de astfel de cursuri de conducere defensivă/ educație rutieră/ legislație.
Un aspect care a reieșit din răspunsurile participanților la studiu vizează violența din traficul din România: 30% din respondenți admit că au fost implicați sau martori la altercații sau comportamente agresive în trafic în ultimul an.
Cei mai puțin politicoși șoferi sunt cei care au mașini foarte scumpe; aceștia nu par a-i respecta pe ceilalți participanți la trafic
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…