Audi extinde gama de SUV-uri cu cel mai mic membru al familiei Q, noul Audi Q2. Pentru a marca debutul comercial al acestuia, Audi oferă o ediție limitată de lansare Edition #1.
Cu o lungime de 4,19 m, o lățime de 1,79 m și o înălțime de 1,51 m, acesta este un SUV de clasă mică, cu 20 cm mai scurt decât un A3. Ampatamentul de 2,60 m și platforma MQB sunt, însă, identice.
Blocurile optice LED și montanții C finisați în culori contrastante cu cele ale caroseriei sunt elemente inedite în vocabularul stilistic Audi, Q2 apelând la linii neașteptat de angulare, ce sugerează un aer robust – impresie susținută și de garda la sol generoasă de 20 cm.
Seria limitată Edition #1 se distinge prin vopseaua exclusivă Quantum Gray, plafonul, montanții C, pragurile, oglinzile și jantele de 19 inch finisate într-o nuanță specială de negru lucios. Audi Q2 Edition #1 este echipat standard cu pachetul sport exterior S line (include extensii și design specifice pentru praguri și barele de protecție), pachetul Audi exclusive titanium black styling (grilă single frame fagure de culoare neagră) și faruri LED.
La interior, primii clienți ai lui Q2 Edition #1 vor fi răsfățați de scaunele și volanul sport, pachetul de lumini ambientale (10 setări) și tapițeria din piele parțială, toate standard. Volumul de încărcare al portbagajului oscilează între 450 și 1.050 l, spațiul aferent locurilor din spate fiind suficient pentru doi adulți de talie medie. Layoutul planșei de bord este moștenit de la A3, alături de sistemul MMI. Suplimentar, pot fi comandate instrumente digitale de bord, Audi Virtual Cockpit de 12,3 inch.
Audi Q2 Edition #1 poate fi comandat alături de întreaga gamă de motorizări: trei versiuni TFSI (1.0 116 CP, 1.4 150 CP, 2.0 190 CP) și trei TDI (1.6 TDI 116 CP, 2.0 TDI 150/190 CP). Tracțiunea integrală și suspensia spate multilink sunt rezervate doar pentru modelele TSI și TDI de 150 și 190 CP, o transmisie DSG cu șapte trepte fiind oferită (serie pentru 2.0 TDI 190 CP) opțional.
Piața auto europeană a suferit o transformare semnificativă în ultimii ani, SUV-urile ocupând locul central.…
După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…
Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…
Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…
Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…
Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…