Noutati auto

Tesla a anunțat comercializarea unor versiuni mai ieftine pentru Model S și Model X în SUA

Producătorul american de mașini electrice, Tesla, pune în vânzare pe piața americană noi versiuni pentru Model S și Model X. De asemenea, în China, compania a anunțat noi reduceri de preț pentru unele versiuni Model 3 și Model Y.

La doar câteva zile după ce a redus din nou prețurile a două modele comercializate în China – Model 3 și Model Y – americanii de la Tesla au anunțat comercializarea temporară a unor variante mai ieftine și cu o autonomie mai mică pentru Model S și Model X.

Conform Reuters, având avantajul unor marje de profit mai mari decât cele ale concurenților, șefii Tesla au decis să sacrifice o parte din acest profit în favoarea creșterii accelerate a vânzărilor. Astfel, creșterea cotei de piață ar putea asigura venituri mai mari în viitor.

Compania cu baza în Austin, Texas, a scos la iveală noi variante de a își crește vânzările care, conform șefului companiei, Elon Musk, fac parte din manualul de înfruntare a perioadelor de recesiune al Tesla.

În acest context, pe piața americană vor fi livrate în lunile septembrie și octombrie variante mai ieftine, dar și cu o autonomie mai redusă ale Model S și Model X. Așa-numita gamă „standard” poate fi accesată acum la prețuri cu circa 10.000 de dolari mai mici decât cele ale versiunilor cel mai slab echipate existente până acum. Mai exact, cel mai ieftin Model S costă 78.490 de dolari, iar cel mai accesibil Model X, 88.490 de dolari.

Totodată, varianta de bază Model S are acum o autonomie de doar 320 mile (515 km), în timp ce SUV-ul electric Model X cu cel mai mic preț asigură parcurgerea a doar 269 de mile (430 km) cu o sigură încărcare completă.

Cu doar câteva zile în urmă compania americană a anunțat și că, începând cu 14 august, comercializează pe piața din China unele variante Model 3 și Model Y cu prețuri mai mici decât cele anterioare, deja reduse de mai multe ori în lunile anterioare.

Aflată într-un adevărat război al prețurilor cu mărcile chinezești, un conflict generat chiar de Tesla odată cu prima modificare a prețului, compania americană a scăzut prețurile de bază ale Model Y Long Range și Model Y Performance cu 14.000 de yuani (1.934,58 de dolari). În urma acestei noi ajustări, prețul de pornire al Model Y Long Range scade cu 4,5% la 299.900 de yuani (41.230 USD), iar prețul de pornire al Model Y Performance este de 349.900 de yuani (48.050 USD), în scădere cu 3,8%.

În cazul Model 3, americanii vor oferi un pachet financiar de suport pentru asigurare în valoare de 8.000 de yuani (cca. 1.100 de dolari). Acesta este disponibil strict pentru clienții care achiziționează versiunea de bază a vehiculului și doar între 14 august și 30 septembrie.

– Bătălie Tesla – BYD în vârful ierarhiei producătorilor de mașini electrice
– Tesla Model Y, cel mai vândut model din Europa în prima jumătate a lui 2023

Robert Stan

Leave a Comment

*

Bosch: După un 2025 dificil, 2026 nu va aduce o ameliorare semnificativă

Anul 2025 a fost unul dificil și, pe alocuri, dureros pentru Bosch, consideră șeful grupului…

12 ore

Piața auto a scăzut cu peste 33% în ianuarie 2026

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…

19 ore

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

4 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

4 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

4 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

4 zile