Noutati auto

Test Honda Jazz facelift – Succesul stă în suma detaliilor

„Marginal gains“ este o tactică a cărei valoare a fost verificată în ciclism și pe care Honda o aplică în cazul lui Jazz facelift. Mici ajustări la toate capitolele transformă monovolumul de segment B într-un rutier evident mai capabil și în oraș, și în călătoriile lungi. Foto: Bogdan Grigorescu

Soarta ciclismului britanic s-a schimbat radical în 2003, când Dave Brailsford a devenit director sportiv al echipei naționale și a introdus o tactică revoluționară în pregătirea lotului. Aceasta se numea „marginal gains“, și Brailsford o descria astfel: „Întregul principiu vine de la ideea că, dacă diseci tot ce implică mersul pe bicicletă și apoi îmbunătățești fiecare parte cu 1%, o să ai o creștere semnificativă când pui totul la loc“. Pare că Honda a ascultat întocmai strategia britanicului, pentru că Jazz a avut parte de îmbunătățiri la fiecare capitol, care fac întreg ansamblul să se simtă remarcabil de diferit.

Mici modificări estetice

Privit din față, Jazz te întâmpină cu o grilă mai mare și mai bine definită, cu elemente de tip fagure la interior, iar lupele farurilor nu mai sunt cromate, ci negre. Bara de protecție integrează o grilă mult mai amplă, cu lamele orizontale care au eliminat din meniu proiectoarele de ceață. Sub ea se află o „buză“ din plastic lucios, în ton cu noile praguri, de mare efect, dar vulnerabilă la bordurile românești. Jantele au un design și combinații cromatice noi, iar în gama versiunii mai dure, Crosstar, a apărut o nouă nuanță, albastru Fjord Mist.

Eu conduc azi noua echipare Advance Sport, „îmbrăcată“ în gri Urban Pearl, o culoare care îi este destinată exclusiv. Masca sa are elemente interioare în formă de romb, capacele oglinzilor sunt negre, lucioase, iar jantele de 16 inchi sunt realizate exclusiv pentru ea.

➡ Familia Honda Zero Series 💡

La interior, Honda mea are tapițeria realizată dintr-o combinație de stofă catifelată neagră, perforată, imitație de piele gri și stofă la fel de gri, iar volanul nou a primit trei spițe, față de două înainte. Totul este cusut cu ață galbenă, care accentuează sportivitatea.

Apropo de sportivitate, fiecare motor al sistemului de propulsie a câștigat „o mână de căluți“, acum ansamblul totalizând 122 de cai, față de 109 înainte. Generatorul electric dezvoltă 106 CP (cu 11 în plus față de varianta anterioară faceliftului), motorul electric de tracțiune, 122 CP (+14), iar cel termic, care funcționează în ciclu Atkinson și are o eficiență termică de 40,5%, 107 CP (+9,5).

➡ Vezi aici toate prețurile lui Jazz facelift 💡

Rezultatul este, fără să exagerez, foarte diferit de al versiunii anterioare faceliftului. Detaliind, motorul nu mai are același efect evident de bandă elastică, ci sună ca și când ar schimba trepte de viteză, deși nu există cutie de viteze, ci doar un reductor cu o singură treaptă. Față de versiunea de dinainte, diferențele sunt mari, senzațiile fiind clar mai sportive. În oraș, plecările de la semafor sunt evident mai prompte, fiind susținute de motorul electric și la apăsări mai puternice ale accelerației, și până la viteze mai mari.

Ciudat, dar pe hârtie demarajele și viteza maximă sunt identice cu cele de dinainte, semn că totul se limitează la simțuri. La drum întins, Jazz hibrid se simte sportiv, poate pentru prima dată în viața sa. Puntea din față absoarbe mai bine denivelările, fiind „înmuiată“ cu 8%, în timp ce arcurile din spate sunt cu 20% mai ferme, astfel că tot ansamblul este mai bine armonizat.

Toate amortizoarele sunt mai rigide, pentru un plus de incisivitate pe viraje, așa că, dacă deții un Jazz prefacelift și pui mâna pe cel nou, vei fi surprins de schimbări. A fost ameliorată și funcția Trafic Jam Assist, de-acum activă de la 0 km/h, și, pentru că o bună parte din clienți își doreau să tracteze remorci, Honda a publicat, în sfârșit, capacitatea de tractare a lui Jazz: 500 kg. Consumul? În scripte, fix la fel ca înainte. În București și pe drumuri județene, a oscilat în jurul valorii de 4 l/100 km, dar poate fi un pic mai mare pe rutele foarte scurte.

 

Verdict AutoExpert

Jazz a beneficiat de mici îmbunătățiri la toate capitolele, care devin evidente când privești și conduci mașina. O aplicare ca la carte a strategiei marginal gains!
  • Aspect mai rasat
  • Senzații mai sportive
  • Consum la fel de mic
  • Vizibilitate și spațiu excelente
  • Preț mare
Date tehniceHonda
ModelJazz 1.5 e:HEV Sport Advance
Motor termic
Configurație/nr. cilindriL4, aspirat
Cilindree (cm3)1498
Putere maximă/turație (CP/rpm)107/6000–6400
Cuplu maxim/turatie (Nm/rpm)131/4500–5000
Motoare electrice
Generator
Putere maximă (CP)106
Cuplu maxim (Nm)nc.
Propulsor
Putere maximă (CP)122
Cuplu maxim (Nm)nc.
Putere totală ansamblu (CP)122
Cuplu total ansamblu (Nm)nc.
Tracțiunefață
Cutie de vitezereductor cu o treaptă
L × l × h (mm)4089 × 1694 × 1526
Ampatament (mm)2517
Masă la gol (kg)1317
Volum portbagaj (l)304/1205
Capacitate baterie (kWh)nc.
Accelerație 0–100 km/h (s)9,6
Viteză maximă (km/h)175
Consum mixt (l/100 km)4,6
Emisii CO2 (g/km)106
Preț de bază (euro)28.690
Preț exemplar testat (euro)28.690
Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

iCAUR a prezentat la Beijing conceptul ROBOX și SUV-ul V27

Salonul Auto de la Beijing 2026 a fost scena pe care iCAUR și-a prezentat cele…

14 ore

De la supercaruri la SUV-uri: inspirație BYD prin tehnologie la Salonul Auto de la Beijing

BYD, cel mai mare producător din lume de autovehicule cu energie nouă, a prezentat o…

15 ore

Chery Tiggo 7 HEV, de la 26.990 euro

Modelul de segment C, disponibil până acum cu o singură formă electrificată, plug-in hybrid, a…

4 zile

Ulei pentru motoare diesel și pe benzină: care sunt diferențele tehnice?

Alegerea uleiului potrivit influențează direct funcționarea motorului, consumul și intervalele de service. Diferențele dintre uleiurile…

4 zile

Scumpirea carburanților și infrastructura de încărcare încă limitată readuc în discuție soluțiile de tip REEV

Creșterea prețurilor la carburanți și dezvoltarea încă inegală a infrastructurii pentru vehicule electrice continuă să…

5 zile

Kia Sportage Black Edition – ediția specială va fi disponibilă și în România

Kia a anunțat că viitoarea ediție Sportage Black Edition va fi oferită la vânzare în…

5 zile