Test drive Renault Captur 2013

Printre blocuri

Mânați de succesul lui Juke, dar și de faptul că au știut mereu să vină cu oferte financiare foarte bune, cei de la Renault au inventat un adversar redutabil pentru Trax, Mokka sau 2008.

Renault Captur este o arătare, în sensul bun al ideii. Iar senzația aceasta mi-a fost confirmată de mulțimea de priviri atrase pe stradă. E clar că Renault a mizat pe cartea potrivită în prima fază cu Clio, iar acum cu Captur. Dacă despre aspect este indubitabil că este interesant, gândul că unii îl văd drept SUV nu-mi dă pace. Da, garda la sol mai mică cu doar 2 cm decât cea a lui Duster îl poate recomanda ca soldat off road, dar lipsa posibilității de a fi echipat cu sistem de tracțiune integrală îl transformă într-un crossover, un adversar al bordurilor înalte cel mult, dar în niciun caz într-un vehicul de exploatat intens pe coclauri.

 

La interior vorbim despre o reinterpretare a “nebuniei” frumoase cu care ne-am întâlnit prima dată în cazul lui Clio IV. Eu o văd ca pe o ingeniozitate structurală pe care francezii mizează foarte mult în ultimul timp (și nu doar Renault, cât și Peugeot sau Citroen). Materialele nu sunt de cea mai bună calitate neapărat și nici finisajele ireproșabile, dar jocul de texturi și cel cromatic transformă totul într-o atmosferă primitoare și jucăușă. Îmi place că bancheta culizează favorizând, în funcție de necesitate, fie spațiul pentru pasageri, fie cel pentru bagaje (cursa maximă fiind de 150 mm). Îmi place de asemenea că locul torpedoului a fost luat de un sertar, dar rămâne de văzut în timp dacă este o chestiune utilă, sau mai mult un motiv de a ieși cu ceva în față. Lipsa unui sistem de răcire îmi permite acest puseu de scepticism.

O altă caracteristică ce va fi pe placul românilor este faptul că tapițeria scaunelor și a banchetei este detașabilă, asemenea celebrelor huse auto ce au făcut carieră pe bătrânele Dacii. La câteva fermoare distanță se află mașina de spălat, artificiu util în special familiilor cu copii sau celor care asociază aventura cu ceva noroi sau cu destinații nu tocmai scoase din țiplă. În rest punctez cu plus spațiul disponibil la interior, cât și faptul că se simte că cei de la Renault au încercat să inoveze. Că n-au reușit în totalitate e o altă discuție, dar nu trebuie să uităm, totuși, că discutăm despre un produs de buget ponderat.

Pe de altă parte, Renault știe și să te mintă frumos. O aplicație a sistemului R-Link îți poate genera un sunet la alegere; corelat cu accelerația vehiculului și cu schimbările de treaptă ale transmisiei, R-Sound Effect îți poate reproduce în boxele sistemului audio, foarte real chiar, fie sunetul unui Clio RS de competiție sau al unei motociclete. Nu înțeleg de ce ai opta pentru sunetul unui Laguna Coupe, dar înțeleg perfect de ce-ai vrea să auzi un Clio V6 cum îți rage permanent în timpane. Sigur că s-ar crea o discrepanță între ce-i este dat auzului să experimenteze și ritmul vieții de dincolo de habitaclu; că turele motorului chiar dacă urcă în ton, viteza reală de accelerare este oarecum anesteziată, iar direcția este diametral opusă celei ce ar însufleți un model sportiv. Moale, chiar prea moale din punctul meu de vedere, va fi sigur pe gustul celor care caută exclusiv confortul în cazul deplasărilor urbane. Într-o oarecare măsură Renault a gândit bine, dar parcă a împins nivelul de asistare o idee prea departe.

În aceeași direcție s-a lucrat și în privința trenului de rulare, grefat în mare de pe platforma constructivă a noului Clio. Excelent în cazul utilizării prin oraș, sistemul de suspensie este setat vădit spre confort. Iar temerarului prin jungla urbană îi va plăcea această latură a lui Captur. Totuși, odată pornit la drum lung încep să se vadă și efectele mai puțin plăcute. Mașina pierde la capitolul stabilitate pe drum la anumite viteze și pe drumuri ceva mai sinuoase. E drept că familistul n-are nevoie de un bolid, dar ținând cont de faptul că un Captur vizează și proprietari tineri, ar fi putut exista un compromis mai sănătos între confort și sportivitate.

Motorizarea testată de noi, un 1,2 litri supraalimentat de 120 CP, este potrivită în mediul urban, dar nu excelează la mersul pe autostradă, de exemplu, unde consumul la viteze legale nu-i poate fi chiar aliat (consumul mediu înregistrat de mine după aproximativ 450 km a fost de 8,1 l/100 km). Revin astfel la ideea mea inițială, că Renault Captur este mai degrabă un vehicul foarte potrivit pentru viața printre blocuri decât pentru cea aventuroasă extraurbană, pentru cea din urmă existând varianta dCi de 90 CP, echipată cu transmisie manuală. TCe-ul din testul nostru vine echipat exclusiv cu o transmisie automată cu dublu ambreiaj, căreia chiar n-aș putea să-i reproșez nimic la acest nivel de performanță.

Una peste alta Captur cucerește prin imagine, prin versatilitate interioară și prin preț, argumente care pentru un popor obligat să fie chibzuit de obicei, și chiar mai mult în ultimii ani, pot fi garanția unui succes la care Renault spera încă din momentul în care proiectul Captur a primit undă verde.

Date tehnice	Renault Captur Tce 120 EDC
pret de baza	16.451
masa proprie/totala (kg)	1.255/n.c
L/l/h (mm)	4.122/1.778/1.566
volum portbagaj (L)	425/1.235
combustibil	benzina
cilindree (cmc)	1.197
putere max. (kW(CP)/rpm)	88(120)/4.900
cuplu max. (Nm/rpm)	190/2.000
cutie de viteze/trepte	automata/6
viteza maxima (km/h)	192
sprint 0-100 km/h (s)	10,9
consum urban/extra/mixt (L)	6,6/4,7/5,4
norma poluare/emisii CO2 g/km	Euro 5/125