Oaie în haine de lup

 

Renault aduce o doză de tupeu în gama Scenic prin versiunea XMOD. Privind în istoria modelului, până la momentul RX4, ne frecăm mâinile înaintea unui test cu un crossover cu aer de SUV. Atâta doar că pe drum s-a pierdut ceva…

Inginereşte vorbind, am fi putut să urcăm noul Scenic XMOD pe o rampă, pentru a-i studia sistemul de tracţiune integrală. Mai practic, am aruncat un ochi prin mapa de presă şi nici măcar la a doua parcurgere n-am găsit caracteristicile tehnice ale sistemului… asta pentru că el lipseşte cu desăvârşire. Ciudat, judecând după aspectul puternic inspirat de lumea off road, după logo-urile XMOD ostentative şi, repet, după istoria monovolumului Scenic.

Atunci, care-i şmecheria de fapt? Să fie această strategie una care prinde rădăcini la Renault, care destul de curând a mai lansat un model despre care ai fi putut jura că e dotat cu patru roţi motrice, la prima vedere, dar realitatea a fost puţin mai crudă. Mă refer la Captur, pseudo-SUV-ul primit foarte bine pe piaţă, în ciuda faptului că vine doar cu punte motoare faţă. Am aflat, dintr-o discuţie în alta, că şi acestui model i se va aplica ˝tratamentul˝ XMOD foarte curând, deci Renault mizează serios pe această găselniţă. Despre ce este vorba de fapt?

XMOD este un sistem avansat de tracţiune, unul inteligent, al cărui rol este de a te ajuta în situaţii un pic mai delicate (nu-mi permit să spun limită, pentru că s-ar supăra fanii 4×4 pe mine). Practic XMOD se simte în largul lui pe suprafeţe cu aderenţă mai scăzută, dar nu foarte, fiind ideal pr drumuri de macadam şi, mai ales, prin noroi, atâta timp cât nu discutăm despre drumuri desfundate de-a binelea. Adică pe Scenic XMOD n-o să te bazezi atunci când pleci să asişti la o etapă de off road desfăşurată pe poteci desfundate, dar poţi să-l consideri aliat în momentul în care cauţi locuri mai ferite pentru grătar, zone în care posesorii de sute de watts manele putere din portbagaje de turisme nu prea pot ajunge.

Faţă de un Scenic civil, ca să-i spunem aşa, garda la sol a fost mărită cu 3 mm. Nu e prea impresionant, dar dacă ne gândim la bandourile de plastic care acoperă protector maşina de jur împrejur, să spunem că eventuale escapade printre bălării sau crengi de copac nu se vor mai termina cu polish sau direct la tinichigiu, ci vor fi salvate de protecţiile suplimentare. Ele, protecţiile, fiind cel mai mincinos artificiu vizual din cauza căruia ţi-ai pierde banii dacă ai paria că XMOD este un 4×4. La baza consolei centrale întâlnim un selector pentru funcţia ˝Extended Grip˝, adică sufletul lui XMOD. De preferat a se folosi la pachet cu anvelope de tipul M+S (recomandate în cazul drumurilor ˝pavate˝ cu noroi), sistemul are trei setări de funcţionare: Road, Loose Ground şi Expert. Dacă modul Road este folosit în funcţionarea normală a automobilului, Loose Ground şi Expert sunt funcţionale până la viteza de 40 km/h şi sunt de fapt seări de management a sistemului ESP, prin intermediul cărora li se pot imprima viteze unghiulare diferite roţilor motoare, pentru a eficientiza la maxim tracţiunea.

Pentru modul Expert, cel mai complex, Extended Grip este conceput pentru a interveni diferenţiat şi asupra sistemului de frânare, rolul fiind acelaşi, de a pune puterea la sol. În realitate pot mărturisi că dincolo de autosugestie, intervenţiile marca Extended Grip sunt greu de perceput, dar e bine pentru siguranţa ta să ştii că eşti monitorizat electronic în permanenţă în momentul în care-ţi vine să te iei în piept cu noroaiele sau cu zăpada.

Din punct de vedere dinamic, Scenic este un Renault neaoş, orientat vădit către confort. Cu o gardă la sol mărită, chiar şi puţin, e limpede că nu avea cum să fie un exponent de dinamist, şi nici n-ar avea nevoie. Să nu uităm totuşi că, în teorie, tu, şoferul, eşti familistul cu copii pe banchetă, deci te interesează mai mult aspectele legate de siguranţă şi de spaţiu interior. Dacă portbagajul nu este chiar un etalon în lumea maşinilor familiste, cu cei 437 l standard (configuraţia cu cinci locuri), spaţiul din habitaclu este generos, iar, la nevoie, segmentele banchetei culisează individual, favorizând fie compartimentul de bagaje, fie spaţiul disponibil la genunchi în spate.  

În această configuraţie poţi opta pentru o singură motorizare, un diesel 1,6 litri de 130 CP. Dar este foarte bine, ţinând cont că, din punctul nostru de vedere, discutăm despre una dintre cele mai reuşite motorizări diesel de această capacitate din actuala ofertă de pe piaţă. Transmisia cu şase rapoarte este foarte bine etajată, aşa că la capitolul acesta Scenic XMOD chiar stă excelent. Totuşi, ţinând cont că dacă corelăm preţul de pornire de 22.061 euro (ofertă specială, cu TVA) cu reticienţa românilor vis-a-vis de monovolume (fie şi ele şi cu pretenţii de SUV), nu este exclus ca Renault Scenic XMOD să fie genul de automobil care se trimite singur la colţ.

Date tehnice1.6 dCi
pret de baza22.061 euro cu TVA inclus
masa proprie/totala (kg)1.511/2.056
L/l/h (mm)4.372/1.845/1.680
volum portbagaj (L)437/1.870
combustibilmotorina
cilindree (cmc)1.598
putere max. (kW(CP)/rpm)96(130)/4.000
cuplu max. (Nm/rpm)320/1.750
cutie de viteze/treptemanuala/6
viteza maxima (km/h)195
sprint 0-100 km/h (s)10,3
consum urban/extra/mixt (L)5,1/4/4,4
norma poluare/emisii CO2 g/kmEuro 5/114
Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile