Prima tentativă a companiei suedeze de a păși în atât de apreciatul segment al SUV-urilor compacte este încununată de succes: Volvo XC40 a devenit Car of the Year în Europa. În testul de azi, ne concentrăm pe cel mai puternic motor pe benzină în echiparea de top: T5 AT8 AWD R-Design.
Un pas făcut în direcția corectă poate influența major situația financiară a unei companii: odată cu intrarea în cel mai prolific segment de SUV-uri, Volvo a înregistrat o creștere cu 14,1% în primul trimestru din 2018, în condițiile în care XC40 a început să fie livrat în luna februarie, deci influențând doar parțial creșterea. Să ne așteptăm, așadar, la recorduri de vânzări în continuare.
În ediția trecută a revistei, am pus sub lupă noul XC40, echipat cu cel mai puternic motor diesel, iar acum am
Privesc în spate: și pasagerii sunt tratați cu aceeași grijă, primind un spațiu la genunchi minim/maxim de 15-
Senzația este extrem de intensă și bine susținută de direcția care capătă „greutate” în modul Sport, adăugând dramul de încredere care face ca experiența să fie completă. O perioadă am tins să o învinuiesc pentru feedback-ul scăzut din volan, dar, după mai mulți kilometri în forță, am realizat că, pur și simplu, aderența este mult prea mare, iar direcția transmite exact ce se întâmplă pe șosea, în timp ce eu refuzam să cred că așa ceva se poate în realitate. Am căpătat un asemenea grad de încredere, încât am frânat deliberat în viraj, iar mașina și-a păstrat trasa în cel mai firesc mod posibil.
Dinamica de excepție ar fi meritat și un sunet pe măsură, pe care însă motorul turbo nu îl oferă: Volvo a preferat să păstreze limitele decenței, iar la accelerație maximă motorul rămâne liniștit și inofensiv, în habitaclu pătrunzând mai ales „fâșâitul” turbinei când, de fapt, cred că un sunet agresiv era cheia către o experiență sportivă completă. Probabil v-ați aștepta ca această combinație rigidă să „rupă rinichii” la trecerea peste denivelări. Surprinzător, Volvo XC40 T5 AT8 AWD R-Design se păstrează suficient de confortabil în oraș, fără însă a excela la acest capitol. După o zi petrecută la volanul turbo-roboțelului, consumul indicat a fost de 9,8 l/100 km, în condiții de rulare… distractive.
Verdict AutoExpert
Foto: Bogdan Paraschiv
| DATE TEHNICE | Volvo |
| Model | XC40 T5 AT8 AWD R-Design |
| Motor/nr.cilindri | L4, turbo |
| Cilindree (cmc) | 1.969 |
| Putere maximă/turație (CP/rpm) | 247/5.500 |
| Cuplu maxim/turație (Nm/rpm) | 350/1.800-4.800 |
| Transmisie | integrală |
| Cutie de viteze | automată, 8 trepte |
| L/l/h (mm) | 4.425/1.863/1.652 |
| Ampatament (mm) | 2.702 |
| Masă la gol/sarcină utilă (kg) | 1.718/445 |
| Volum portbagaj (l) | 460 |
| Accelerație 0-100 km/h (s) | 6,5 |
| Viteză maximă (km/h) | 230 |
| Consum u./extr./mixt (l/100 km) | 8,9/6,0/7,1 |
| Emisii CO2 (g/km) | 164 |
| Preț (euro cu TVA) | 47.005 |
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…