Titlul mondial pentru Renault în Formula 1

Renault l-a condus pe Sebastian către cel de-al treilea titlu mondial şi către cele 26 de victorii şi 36 de pole positions care îi completează palmaresul.

Rezultatul excepţional obţinut de Vettel reprezintă al 10-lea titlu pentru un pilot motorizat de Renault. 7 piloţi au câştigat până în prezent titlul mondial cu o echipă propulsată de un motor Renault, primul fiind Nigel Mansell (Williams) în 1992, urmat de Alain Prost (1993, Williams), Michael Schumacher (1995, Benetton), Damon Hill (1996, Williams), Jacques Villeneuve (1997, Williams) şi Fernando Alonso (2005 et 2006, Renault). Sebastian Vettel completează seria campionilor cu 3 victorii în 2010, 2011 şi 2012 cu Red Bull Racing.

Kimi Raikkonen (Lotus F1 Team) a trecut linia de sosire în poziţia a zecea, asigurându-şi locul al treilea în clasamentul piloţilor, fiind şi singurul pilot care a finalizat în acest sezon toate manşele. Coechipierul său Romain Grosjean nu a terminat cursa, dar încheie campionatul în poziţia a opta în clasamentul individual. Echipa Lotus F1 se plasează astfel pe locul al patrulea în campionatul constructorilor cu un scor de 303 puncte, o victorie şi noua podiumuri.

Williams F1 Team a înregistrat un dublu abandon la Marele Premiu al Braziliei, dar cu o victorie şi cu cele 76 de puncte obţinute pe parcursul campionatului, se plasează pe poziţia a opta în clasamentul constructorilor, un rezultat promiţător pentru primul an în care echipa Williams- Renault are aceasta nouă formulă de parteneriat. Pastor Maldonado a înregistrat 45 de puncte, clasându-se în pozitia a 15-a în clasamentul individual, iar Bruno Senna cu 31 de puncte ocupă locul 16.

Ultima cursă a sezonului aduce o mare bucurie pentru Caterham F1 Team. Vitaly Petrov termină pe locul 11, ce a permis echipei anglo-malaieziene să ocupe poziţia 10 în clasamentul constructorilor pentru al doilean an consecutiv. Vitaly termină pe locul 19 în clasamentul piloţilor şi Heikki Kovalainen pe locul 22.

Jean-François Caubet, Director General Renault Sport F1 declară : “Îl felicităm pe Sebastian Vettel pentru performanţa sa de astăzi şi pentru al treilea titlu mondial consecutiv câştigat. Suntem încântaţi că am contribuit la un nou succes al unui pilot propulsat de un motor Renault şi, desigur, al partenerilor noştri Red Bull Racing. De asemenea, dorim să adresăm felicitări partenerilor noştri Lotus F1 Team, Williams F1 Team şi Caterham F1 Team.

Datorită tututor celor patru parteneri am obţinut nouă victorii şi un total de 839 puncte. În ultimele etape, cele patru echipe au reuşit poziţionarea în top 10 în clasamentul constructorilor. Suntem mândri de acest bilanţ final dar şi de reuşita de a obţine de trei ori consecutiv titlul de campion mondial alături de Red Bull Racing – Renault. Am traversat un an dificil, dar unul care a adus rezultate remarcabile”.

Radu Guramulta

Leave a Comment

*

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

3 ore

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

o zi

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

o zi

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână