Industrie auto

Toyota bZ Concept, nou exponent al unei viitoare game de electrice pentru piața europeană

Japonezii de la Toyota au prezentat planurile companiei pentru piața europeană. Conceptul bZ deschide calea altor cinci modele electrice care vor ajunge pe piață până în 2026.

Aflat în întârziere în privința dezvoltării de mașini 100% electrice, grupul japonez Toyota se grăbește să recupereze decalajul față de concurenții europeni. În cadrul forumului Toyota Kenshiki de la Bruxelles, compania a prezentat conceptul bZ – a nu se confunda cu SUV-ul electric bZ4X deja lansat – și a anunțat cinci noi premiere dedicate pieței europene.

Premiera europeană a conceptului bZ, venită după prezentarea acestuia la expoziția auto de la Los Angeles din noiembrie, dezvăluie viitoarele linii ale unui SUV compact care ar trebui să ajungă pe piață în 2025. Conceptul bZ are 4.538 mm lungime, plasându-l la capătul superior al segmentului compact. Versiunea de serie a acestuia va fi vândută, cel mai probabil, sub numele bZ3X.

Înainte însă ca acest concept să devină vehicul destinat șoselelor europene, un alt SUV electric, de clasă mică de această dată, ar trebui să fie lansat pe piață chiar anul viitor. Cel puțin asta susține Matt Harrison, șeful Toyota Motor Europe.

Anunțul privind viitoarea gamă de vehicule electrice bZ, care a debutat cu bZ4X, „indică angajamentul nostru clar față de vehiculele electrice cu baterii”, a declarat Matt Harrison adăugând și că noua familie va include modele SUV / crossover cu dimensiuni reduse și compacte, însă și trei autoturisme mai mari.

În acest context, Toyota își propune ca 50% din totalul vânzărilor sale din regiunea Europa – care, în cazul Toyota, include atât statele UE și EFTA cât și Turcia, Israel sau Rusia – să provină de la vehicule complet electrice până în 2030.

Chiar mai interesant, oficialii Toyota estimează că, până în 2025, circa 10% din vânzările mărcii din Europa vor fi 100% electrice. Acestea vor fi completate de hibride în procent de 80%. Rezultă că în trei ani doar 10% dintre clienții mărcii vor mai opta pentru vehicule dotate strict cu motoare termice.

Robert Stan

Leave a Comment

*

Interesul europenilor pentru masinile electrice atinge niveluri record: Ce dezvaluie noul sondaj european

Tranziția către o mobilitate sustenabilă nu mai este doar un concept teoretic discutat la nivel…

o oră

(A) Anvelope noi versus second hand: alege informat

Să dăm cărțile pe față: nimeni nu vrea să cumpere un cauciuc uzat în adevăratul…

o oră

BMW dezvoltă împreună cu Rimac noua generație de baterii pentru i7 facelift

BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…

3 ore

Noul Leapmotor B03X debutează oficial în China

Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…

o zi

Cât consumă în realitate Dacia Logan Eco-G 120?

Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…

2 zile

(A) Cum îți îmbunătățești experiența la volan cu o navigație auto performantă

Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…

2 zile