Toyota, partener oficial al Clubului de Baschet Steaua București

Toyota România este noul partener oficial al echipei de baschet, Steaua CSM EximBank București. Asocierea se întinde pe patru ani și presupune utilizarea de către sportivii clubului a 5 unități Toyota Auris.

Parteneriatul a fost încheiat din dorința de a susține un sport care dezvoltă spiritul de echipă, inteligența, precizia precum şi capacitatea mentală de organizare, echipa de baschet Steaua fiind una cu tradiție, care anul acesta reprezintă România în prestigioasa competiție europeană inter-cluburi,  EUROCUP. El vine în sprijinul promovării unei campanii europene deosebite, cu scopul de a-i aduce pe bucureșteni aproape de baschet, de sport și de performanță.

“Asocierea Toyota în cadrul acestui parteneriat este firească, având în vedere dorința noastră de a  contribui  activ la viata comunităților din țările în care suntem prezenți, la  dezvoltarea spiritului de echipă și a unei vieți echilibrate într-un mediu cât mai curat . Fiind cel mai mare producător de autovehicule, cu operațiuni în peste 170 de țări, scopul Toyota este să devină un membru de încredere al comunităților locale în care activează. Pe de altă parte baschetul este un sport  popular printre copiii și tinerii cu care noi  ne dorim să găsim cât mai multe căi de comunicare și pe care dorim să îi încurajăm să  iasă din case,  să își facă prieteni și pur și simplu să facă sport” , a declarat Diana Stan, Marketing Director, Toyota România.

Clubul de Baschet Steaua se mândrește cu 21 de campionate câștigate și cu cea mai mare academie de copii din țară.

Suntem mândri să avem un asemenea partener alături de echipă. Autoturismele Toyota Auris care le-au fost acordate jucătorilor reprezintă o facilitate demnă de un club profesionist, iar baschetbaliştii Steaua CSM EximBank le conduc cu mândrie. Avem un drum lung şi frumos către obiectivele pe care le-am fixat şi ne bucură faptul că putem “conduce cu stil” alături de Toyota”,  a declarat Ionuţ Georgescu, General Manager, Steaua CSM EximBank.

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

Cele 7 finaliste European Car Of The Year 2026

După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…

o zi

BYD va deveni, la finalul lui 2025, lider mondial al vânzărilor de mașini electrice

Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…

o zi

ACEA: Înmatriculările Dacia în Europa au crescut cu 4,9% în primele 11 luni din 2025

Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…

6 zile

Angajații Dacia vor avea noi majorări salariale și prime în 2026

Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…

6 zile

Record Renault electric: peste 1000 km fără încărcare. Consum mediu: 7,8 kWh/100 km

Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…

7 zile

MarineLife – locul în care pasiunea întâlnește profesionalismul în industria nautică de agrement din România

Imaginează-ți că achiziția unei ambarcațiuni ar fi la fel de simplă și predictibilă precum cumpărarea…

o săptămână