Transfagarasan inchis in plina vara? AFLA DE CE

Transfagarasan, unul dintre cele mai frumoase zece drumuri din lume, ar putea fi inchis in plin sezon de concedii. 

Miercuri, 21.06.2017, pe Trănsfăgărăşan (DN7C), km 126+250, s-a constatat desprinderea de pe versant a unui bloc de stâncă de aproximativ 1000 tone (4x3x30)mc. Stânca s-a oprit la marginea părţii carosabile şi nu a afectat căile de rulare.

La partea superioară a acestui bloc de stâncă se află încă două stânci de dimensiuni relativ mai reduse, care prin desprindere ar putea afecta partea carosabilă  a drumului şi implicit siguranţa participanţilor la trafic.

Reprezentanţii CNAIR S.A. au iniţiat demersurile necesare în vederea asigurării circulaţiei în condiţii de siguranţă şi au introdus semnalizarea provizorie de restricţionare şi monitorizarea continuă a zonei cu pericol.

Precizăm că în eventualitatea creşterii gradului de risc, CNAIR S.A. va propune închiderea circulaţiei rutiere, prioritară fiind protejarea vieţii şi  integrităţii corporale a celor care tranzitează zona în aceste zile.

CNAIR S.A. va propune închiderea circulaţiei rutiere, prioritară fiind protejarea vieţii şi  integrităţii corporale a celor care tranzitează zona în aceste zile.

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

15 ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

16 ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

23 de ore

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână