Ne-am obișnuit să cuplăm centura de siguranță atunci când urcăm la volan sau pe locul din dreapta șoferului. Dar câți dintre voi au același reflex atunci când sunt pasageri pe bancheta din spate? Un studiu arată că, în cazul unui impact, cei din față își pot pierde viața dacă cei din spate nu poartă centura.
Codul Rutier impune purtarea centurilor și pe locurile din spate. Legea spune că toți “Conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.
Poliția rutieră poate da amenzi, dar nu de frica amenzii trebuie să cuplăm centura, indiferent de locul pe care îl ocupăm în mașină. Institutul pentru Siguranța Rutieră din Statele Unite a dat publicității un filmuleț care arată ce se poate întâmpla dacă pasagerii aflați în spate nu poartă centură.
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…