Industrie auto

Uzina Nokian din Oradea a produs deja 1 milion de anvelope

Fabrica Nokian Tyres din Oradea a produs, pe 20 decembrie 2025, anvelopa cu numărul 1 milion, conform obiectivului stabilit pentru anul în curs.

Anvelopa cu numărul 1 milion realizată la Oradea anul acesta este o anvelopă de iarnă premium, Nokian Tyres Snowproof 2. În calitate de inventator al anvelopei de iarnă, compania Nokian Tyres este cunoscută pentru produsele premium concepute pentru condiții de iarnă extremă, iar fabrica din România continuă tradiția de peste 90 de ani în domeniul condusului sigur și al producției sustenabile.

Anul acesta, au fost lansate două produse noi pentru piața europeană: anvelopa all-season Seasonproof 2 și anvelopa de iarnă Powerproof 2. Oficialii companiei susțin că Nokian Tyres va continua să lanseze produse noi pentru șoferii din Europa, ce urmează să fie fabricate în România.

„Sunt foarte mândru de întreaga noastră echipă pentru efortul depus în atingerea acestui reper. Este o dovadă puternică a angajamentului nostru față de clienții din întreaga Europa, prin îmbunătățirea nivelului de servicii și livrarea de produse inovatoare care oferă siguranță și confort pentru șoferi, în toate condițiile,” a declarat Paolo Pompei, președinte și CEO Nokian Tyres.

Fabrica din România a fost inaugurată în septembrie 2024 și a început livrările în martie 2025, concentrându-se pe producția de anvelope pentru autoturisme destinate pieței europene.

Nokian Tyres Oradea este prima uzină de anvelope din lume, la scară completă, cu zero emisii de CO₂, care utilizează energie generată fără combustibili fosili și dispune de cea mai modernă tehnologie de producție a anvelopelor. Când va fi complet finalizată, reper estimat pentru sfârșitul anului 2027, fabrica va deveni cea mai mare unitate de producție Nokian Tyres, reprezentând aproximativ 40% din capacitatea totală de producție. Aceasta este a treia unitate de producție producătorului de anvelope, alături de fabricile din Nokia, Finlanda și Dayton, SUA. Nokian Tyres are peste 500 de angajați în România.

Robert Stan

Leave a Comment

*

BMW dezvoltă împreună cu Rimac noua generație de baterii pentru i7 facelift

BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…

18 minute

Noul Leapmotor B03X debutează oficial în China

Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…

22 de ore

Cât consumă în realitate Dacia Logan Eco-G 120?

Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…

o zi

(A) Cum îți îmbunătățești experiența la volan cu o navigație auto performantă

Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…

2 zile

Michelin Primacy 5 energy și Pilot Sport 5 energy

Într-o lume în care performanța și eficiența energetică ar trebui să se completeze, nu să…

5 zile

Am testat în premieră noul Leapmotor B10 Hybrid EV

În luna octombrie a anului trecut, Leapmotor lansa modelul B10 Electric în sudul Franței, iar…

7 zile