Eco

Viitorul Nissan Leaf: 550 km autonomie!

Toată lumea auto își îndreaptă atenția spre tehnologia propulsoarelor electrice. Unii constructori sunt la început, în timp ce alții sunt deja la a doua generație de mașini electrice scoase pe piață. Nissan face parte din a doua categorie, iar acum pregătește succesorul celui mai bine vândut automobil electric de șosea: Nissan Leaf.

Iar principala îmbunătățire pe care marșează inginerii niponi este autonomia. Și asta, pentru că la acest capitol suferă cel mai mult tehnologia actuală. Astfel, inginerii Nissan dezvoltă un pachet de baterii și un soft special, care vor ridica autonomia viitoarei generații la aproape 550 km!

Vestea ar trebui să liniștească potențialii clienți cu inima slabă, care se tem de autonomia unui astfel de sistem. Sigur, mai ramân celelalte probleme, legate de rețeaua restrânsă de încărcare și de prețul mare al tehnologiei, dar până-n 2018 e cale lungă!

Un fapt interesant: Nissan deja dispune de o astfel de tehnologie, capabilă să urce autonomia spre 550 km, și a expus-o odată cu conceptul IDS la sfârșitul anului trecut, la salonul de la Tokyo. Acesta este echipat cu un acumulator de 60 kWh. Totuși, Gareth Dusmore, oficial Nissan însărcinat cu divizia zero-emission, a declarat că acest acumulator va intra în fabricație în 2018, după ce va fi îndeajuns de bine testat și va ajunge la un preț suficient de mic încât să-i justifice prezența pe o mașină de serie a constructorului nipon. Iar cum actualul Leaf își va încheia ciclul de viață în 2018, pare că toate planetele s-au aliniat corespunzător.

”Actualmente, oferim opțiunea de a alege între două baterii, iar oferta se va diversifica în viitor, devenind totodată mai accesibilă, cu o autonomie mai bună și un preț mai scăzut”, a declarat Dusmore.

Actualul Nissan Leaf este oferit opțional cu o baterie de 30 kWh, care-i asigură o autonomie de maximum 250 km, superioară celei a variantei de serie, de 24 kWh și 200 km autonomie.

Sursa: AutoCar

 

 

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

BMW dezvoltă împreună cu Rimac noua generație de baterii pentru i7 facelift

BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…

o oră

Noul Leapmotor B03X debutează oficial în China

Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…

23 de ore

Cât consumă în realitate Dacia Logan Eco-G 120?

Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…

o zi

(A) Cum îți îmbunătățești experiența la volan cu o navigație auto performantă

Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…

2 zile

Michelin Primacy 5 energy și Pilot Sport 5 energy

Într-o lume în care performanța și eficiența energetică ar trebui să se completeze, nu să…

5 zile

Am testat în premieră noul Leapmotor B10 Hybrid EV

În luna octombrie a anului trecut, Leapmotor lansa modelul B10 Electric în sudul Franței, iar…

7 zile