VW I.D. Crozz: SUV-ul electric, mai aproape de versiunea de serie

VW I.D. Crozz, conceptul primului SUV Coupe electric al casei germane, vine la Frankfurt într-o re-editare mai apropiată de versiunea de serie, așteptată pe piață în 2020.

În luna aprilie a acestui an, Volkswagen a prezentat la Shanghai, pentru prima dată I.D. Crozz Concept, al treilea membru al familiei ID, care mai reunește hatchback-ul I.D. și MPV-ul I.D. Buzz.

Dacă partea din față și din spate ale conceptului original erau prea futuriste, această versiune revizuită pare să fie mai în concordanță cu realitatea. Volkswagen a montat o altă bara de protecție frontală și o bandă de culoare cromată între farurile ușor redesenate. Oglinzile laterale sunt încă absente, acestea urmând să fie înlocuite cu camere de luat vederi.

Dacă specificațiile tehnice vor rămâne neschimbate, VW I.D. Crozz va fi mult mai puternic decât conceptele I.D. anterioare. Puterea totală estimată la 225 kW/306 CP (versus 170 CP la I.D.) este furnizată de două motoare electrice, unul frontal și unul posterior, montate separat pe fiecare dintre axe. Tracțiunea va fi, astfel, integrală. Viteza maximă este limitată la 180 km/h, iar pragul de 100 km/h este atins în mai puțin de 6 secunde.

VW I.D. Crozz va beneficia de un set de baterii Li-Ion de ultimă generație. Integrate în podea, pentru un centru de greutate cât mai coborât, acestea au o capacitate de 83 kWh vor asigura o autonomie de cel puțin 500 km și pot fi încărcată până la 80% din capacitate în 30 minute (stație rapidă de 150 kW).

VW I.D. Crozz ar trebui să se afle pe piață în 2020, în același an în care va sosi în showroom-uri și ID-ul obișnuit, cu cinci portiere. Recent, Volkswagen a confirmat că ID. Buzz va apărea pe piață în 2022. Toate modelele ID sunt construitee pe platforma modulară MEB a Grupului Volkswagen.

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

14 ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

15 ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

21 de ore

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână