Australia, sau de „The Socceroos“, așa cum li se spune, au ajuns în Rusia după cea mai dură campanie de calificare din istorie: 22 de meciuri și peste 250.000 de kilometri parcurși. Antrenorul Ange Postecoglou a plătit tribut pentru această aventură epică, nereușind calificarea automată, iar înlocuitorul său este Bert van Marwijk, cel care nu și-a prelungit contractul cu saudiții, cei care le luaseră fața australienilor.
LECȚIA DIN CALIFICĂRI
Australia a fost vreme bună în cursa pentru calificarea automată, dar patru remize la rând au adus-o după japonezi și saudiți. Au avut de trecut două tururi de calificare, și experiența lui Cahill, autor a două goluri în returul cu Siria, și tripla lui Mike Jedinak, în cel cu Honduras, au dus-o la Mondiale.
PUNCTE FORTE
Nu renunță nicicând. Apoi portarul lui Brighton, Matt Ryan, creativitatea lui Aaron Mooy (Huddersfield), Tom Rogic (Celtic) sau Massimo Luongo (QPR).
PUNCTE SLABE
Van Marwijk caută soluții pentru defensivă, care s-a dovedit vulnerabilă. Opțiunile sunt puține, astfel că un Cahill, ajuns la 38 de ani, nu poate rata lotul.
CEL MAI PROBABIL SĂ…
Fie duri. Australienilor le place jocul bărbătesc, iar Van Marwijk a fost antrenorul Olandei la celebrul atac dur al lui Nigel de Jong împotriva lui Xabi Alonso din finala CM 2010.
CEL MAI PUȚIN PROBABIL SĂ…
Joace cu trei fundași. Postecoglou nu o să uite că a încercat acest sistem.
CE SPERĂ EI SĂ SE ÎNTÂMPLE
Australienii vor să evite o umilință contra Franței, iar apoi să învingă Danemarca și Peru.
CE SE VA ÎNTÂMPLA
Vom avea parte de multă luptă și puțină clasă.
JUCĂTOR CHEIE: AARON MOOY
SELECȚIONER: BERT VAN MARWIJK
A câștigat Cupa UEFA cu Feyenoord, a fost finalist cu Olanda la CM din 2010. N-a convins la echipele din Germania, iar acum vine de pe banca saudiților, pe care i-a calificat la CM.
FORMAȚIA PROBABILĂ (1-4-5-1): Ryan- Degenek, Sainsbury, Wright, Behich- Leckie, Mooy, Jedinak, Rogic, Luongo- Juric.
PALMARES LA WORLD CUP
Membru FIFA din 1963
1966 Nu s-au calificat
1970 Nu s-au calificat
1974 Grupe
1978 Nu s-au calificat
1982 Nu s-au calificat
1986 Nu s-au calificat
1990 Nu s-au calificat
1994 Nu s-au calificat
1998 Nu s-au calificat
2002 Nu s-au calificat
2006 Optimi de finală
2010 Grupe
2014 Grupe
Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…