Campionatul Mondial 2018

World Cup 2018- Meciul 1: Avancronică Rusia-Arabia Saudită

Rusia-Arabia Saudită este partida care deschide balul la World Cup 2018.

Au trecut 1432 de zile de la golul pe care Gotze îl marca pentru Germania în finala ultimului turneu final și, iată, avem parte de debutul unui nou turneu final. formația gazdă, Rusia, întâlnind Arabia Saudită.

RUSIA a jucat doar meciuri de pregătire în ultimii 2 ani, cu excepția partidelor de la Cupa Confederațiilor, iar în ultimele cinci jocuri a izbutit numai două remize, 3-3 cu Spania și 1-1 cu Turcia, cedând în fața Braziliei (0-3), Franței (1-3) și Austriei (0-1). Se poate însă observa că au fost adversari extrem de puternici, astfel că elevii lui Cherchesov speră să aibă un debut în care să obțină cele trei puncte, rezultat care le-ar permite să spere la o calificare în turul următor.

ARABIA SAUDITĂ  a mai evoluat la turneele finale din 1994, când s-a oprit în optimi, 1998, 2002 și 2006. Ultima victorie la Campionatul Mondial datează din 1994, atunci când, de altfel, au trecut de grupe. În 2018 a susținut nouă amicale, iar rezultatele, fără să fie extraordinare, nu au fost nici dezastruoase, saudiții reușind să țină aproape de câțiva dintre granzii fotbalului mondial. Au făcut 3-0 cu Moldova, 2-0 cu Algeria şi cu Grecia, au pierdut identic cu fosta campioană mondială Italia şi actuala, Germania, scor 1-2, și numai contra formației din Peru au cedat la scor de neprezentare.

La ce ne așteptăm…

Saudiții au arătat în ultimele amicale că se bazează pe un joc defensiv și, probabil, în încercarea de a obține un rezultat pozitiv, care să le ofere șansa de a merge mai departe, vor face același lucru și astăzi. Pizzi mizează pe omogenitatea unei formații care se bazează pe 10 fotbaliști de la Al-Hilal și poate da lovitura într-un meci contra unei formații care nu a impresionat în ultima vreme. Este de așteptat să avem un meci închis, miza fiind extrem de mare, cu puține șuturi pe poartă.

Știați că…

Nu a existat vreo echipă gazdă care să piardă în meciul inaugural de la Campionatul Mondial. Gazdele au o linie 6-3-0. Între aceste jocuri avem și cel disputat de Rusia pe vremea când era URSS, în 1970, atunci când a remizat, 0-0, cu Mexic.

Formații probabile

Rusia: Igor Akinfeev- Mario Fernandes, Fedor Kudryashov, Sergey Ignashevich, Yuri Zhirkov- Roman Zobnin, Daler Kuzyaev, Alan Dzagoev, Aleksandr Samedov, Aleksandr Golovin- Fedor Smolov. Selecționer: Stanislav Cherchesov..

Arabia Saudită: Abdullah Al-Mayouf; Usamah Husawi, Omar Hosawi, Yasser Al-Shahrani, Mohammed Al-Barik; Abdullah Otif, Salman Al-Faraj, Yahya Al-Shihri, Taisir Al-Jassim, Salem Al Dosari; Fahad Al-Molad. Selecționer: Juan Antonio Pizzi.

Arbitru: Nestor Pitana (Argentina)

 

Razvan Codorean

Leave a Comment

*

Razvan Codorean

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

20 de ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

21 de ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână