Campionatul Mondial 2018

World Cup 2018- Meciul 13: Cronică Belgia-Panama 3-0

Belgia-Panama a arătat limitele formației din America Centrală, respectiv faptul că Belgia, în momentele în care joacă la adevăratul său potențial, face spectacol.

Penedo, portarul lui Dinamo, a făcut minuni în prima repriză. Este adevărat că și belgienii au preferat să se joace de-a șoarecele și pisica. În repriza secundă însă, au schimbat partitura, au fost mai exacți, iar acest lucru s-a văzut și pe tabelă. S-a terminat 3-0, cu o ”dublă” a lui Lukaku și o reușită a lui Mertens, iar belgienii arată că derbyul pentru primul loc urmează să fie cel cu Anglia. Asta dacă nu vom asista la o surpriză în ultimul meci al zilei.

Momentul cheie

După o primă repriză în care Penedo a avut măcar patru momente în care a fost sclipitor, imediat după pauză, Mertens a reușit să marcheze cu o execuție extraordinară, din prima, din interiorul careului, lateral-dreapta, trimițând balonul peste portarul lui Dinamo, în colțul lung.

Golurile

47: Mertens (Belgia) șutează din prima, cu șiretul, și trimite un lob perfect peste Penedo: 1-0.

69: De Bruyne centrează cu exteriorul, iar Lukaku (Belgia) reia cu capul, imparabil: 2-0.

75: Hazard îl deschide pe același Lukaku, acesta sprintează și marchează cu o execuție de vârf mare: 3-0.

Formații

Belgia: Courtois – Alderweireld, Boyata, Vertonghen – Meunier, De Bruyne, Witsel (90 Chadli), Carrasco (74 Dembele) – Mertens (83 T.Hazard), Lukaku, Hazard.  Selecționer: Roberto Martinez

Panama: J. Penedo – Murillo, Torres, Escobar, Davis – Gomez – Barcenas (63 G.Torres), Cooper, Godoy, Rodriguez (63 I.Diaz) – Perez (73 Tejada). Selecționer: Hernan Gomez

 

Razvan Codorean

Leave a Comment

*

Interesul europenilor pentru masinile electrice atinge niveluri record: Ce dezvaluie noul sondaj european

Tranziția către o mobilitate sustenabilă nu mai este doar un concept teoretic discutat la nivel…

45 de minute

(A) Anvelope noi versus second hand: alege informat

Să dăm cărțile pe față: nimeni nu vrea să cumpere un cauciuc uzat în adevăratul…

52 de minute

BMW dezvoltă împreună cu Rimac noua generație de baterii pentru i7 facelift

BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…

3 ore

Noul Leapmotor B03X debutează oficial în China

Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…

o zi

Cât consumă în realitate Dacia Logan Eco-G 120?

Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…

2 zile

(A) Cum îți îmbunătățești experiența la volan cu o navigație auto performantă

Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…

2 zile