Maroc-Iran a fost 0-1, Bouhaddouz, cu primul autogol al anului, fiind eroul negativ la capătul unui meci în care Iran a obținut un succes puțin scontat.
Toată lumea a mers pe mâna Marocului, formație neînvinsă în amicalele care au precedat Mondialul, dar și în ultimele 18 partide oficiale. Iran a făcut însă ceea ce știe mai bine. S-a apărat perfect, a avut de partea sa și șansa, iar în ultimul minut de prelungiri a dat lovitura. Un cadou pentru Carlos Queiroz aflat la al treilea CM, premieră pentru un tehnician portughez.
Momentul cheie
Ca și la meciul precedent, este limpede, momentul decisiv a fost cel din prelungiri, atunci când în urma unui atac, Iranul, care reușise să reechilibreze balanța, a obținut o lovitură liberă, iar în urma acesteia, Bouhaddouz, care intrase în minutul 77, a marcat în proprie poartă.
Golul
95: Mingea trimisă din lovitură liberă este atinsă cu capul de ghinionistul Aziz Bouhaddouz (Maroc) și apoi intră în poartă.
Formații
Maroc: El Kajoui – Hakimi, Benatia, Saiss – Boussoufa, Ziyach, El Ahmadi, Harit (82 Da Costa) – N. Amrabat (76 S. Amrabat), El Kaabi (77 Bouhaddouz), Belhanda. Antr: R. Herve
Iran: Beiranvand – Ramin, Cheshmi, Pouraliganji – Ansarifard, Ebrahimi (80 Hosseini), Haji Safi, Shojaei (68 Taremi) – Jahanbakhsh (85 Ghoddos), Azmoun, V. Amiri. Antr: C. Queiroz
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…