Campionatul Mondial 2018

World Cup 2018- STADIOANELE: Sankt Petersburg Stadium

Sankt Petersburg Stadium este cunoscut și drept Krestovsky Stadium sau Zenit Arena. A fost construit pe locul Kirov Stadium din Insula Krestovsky, a fost inaugurat în 2017, cu prilejul Cupei Confederațiilor, și urmează să găzduiască după Mondial jocurile echipei Zenit Sankt Petersburg.

Proiectul i-a aparținut niponului Kisho Kurosawa, care l-a gândit să semene cu o navă spațială care aterizează în Golful Finic. Atunci când a fost finalizat s-a constatat că întârzierea a fost de 518%, iar costul a ajuns la 1,1 miliarde de dolari, ceea ce a reprezentat o creștere cu 548% a bugetului inițial. Capacitatea sa este de 67.000 de locuri.

Dacă este unul dintre cele mai scumpe stadioane din lume, este, în egală măsură, și unul dintre cele mai moderne din punct de vedere tehnologic. Echipat cu un acoperiș retractabil și permițând eliminarea zonei de gazon, el poate găzdui orice tip de evenimente indiferent de sezon, chiar și în timpul iernii temperatura din interior fiind de 15 grade.

După Campionatul Mondial urmează să găzduiască meciurile cunoscutei formații Zenit St.Petersburg, iar peste doi ani tot aici vor avea loc trei meciuri din faza grupelor Campionatului European, dar și un sfert de finală.

Detalii
Oraș: Sankt Petersburg
Proiect: stadion nou
Capacitate: 67.000 de locuri
Echipa: Zenit Sankt Petersburg

Razvan Codorean

Leave a Comment

*

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

3 ore

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

o zi

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

o zi

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână