Auto utile

„X-Ray Inspection” – pachet complet de verificări pentru automobilele rulate


„X-Ray Inspection” reprezintă un pachet de verificări pentru mașini rulate, pe care Porsche Inter Auto România îl pune la dispoziția celor care doresc să achiziționeze o mașină de ocazie.

Începând de acum, persoanele care doresc să achiziționeze un automobil de ocazie marca Audi, Volkswagen, Škoda, Seat, Porsche sau Bentley au la dispoziție un nou serviciu oferit prin intermediul service-urilor Porsche Inter Auto (PIA). Acesta se numește „X-Ray Inspection” și reprezintă un pachet de verificări destinat mașinilor rulate. Acest pachet de verificări se adresează tuturor celor care doresc să afle, înainte de achiziția mașinii de ocazie, starea tehnică a acesteia, să-i afle istoricul, sau să verifice dacă informațiile din Carnetul de Service pot fi confirmate de înregistrările din baza de date a dealerilor Porsche Inter Auto România.

„X-Ray Inspection” se face pe baza unei liste cu peste 100 de puncte de verificare, în care sunt incluse verificări vizuale efectuate atât de consilierul tehnic cât și de către un tehnician service. Raportul evaluării reprezintă un document ce va ajunge în posesia clientului și care poate fi discutat în detaliu cu reprezentantul Porsche Inter Auto România. El include costurile elementelor identificate ca fiind defecte sau care nu funcționează în parametrii specificați de către producător. În afară de determinarea stării tehnice a autoturismului de ocazie pe care clientul dorește să-l cumpere, există posibilitatea verificării istoricului acestuia în baza de date Porsche Inter Auto (istoricul poate fi solicitat, în scris, doar de către titularul din certificatul de înmatriculare al autoturismului evaluat și există posibilitatea ca acesta să nu fie disponibil în baza de date Porsche Inter Auto Romania). Împreună cu explicarea rezultatelor obținute de automobil, raportul la testul „X-Ray Inspection” va fi confirmat prin semnarea sa de către tehnicienii noștri.

Testarea „X-Ray Inspection” conține următoarele verificări: testarea computerelor de bord, generare raport diagnoză și interpretarea rezultatelor; verificarea vizuală stare vopsea elemente de caroserie, a stării geamurilor, a anvelopelor și jantelor; verificarea funcționării sistemului de ștergere și spălare a parbrizului și a lunetei; verificarea vizuală a stării tapițeriei; verificarea funcționării sistemului de indicatoare și a ceasurilor de bord; testarea funcționării computerului de bord; verificarea funcționării sistemului de radio și de sonorizare; verificarea elementelor de tapițerie din portbagaj; verificarea vizuală a iluminării exterioare și interioare. De asemenea, o listă completă a verificărilor, ce urmează a fi efectuate, poate fi pusă la dispoziția clienților de către un consilier tehnic.

X-Ray este pus la dispoziția clienților de către Porsche Inter Auto și este un serviciu unic în România, structurat în mai multe pachete, care au prețuri cuprinse între 50 de lei și 450 de lei. Acestea sunt structurate în funcție de complexitatea listei de verificări, după cum urmează: Pre-identificare (verificarea preventivă, înainte de verificarea oficială de la RAR); Testare noxe (măsurarea nivelului de noxe din sistemul de evacuare); Testare sistem de frânare pe stand; Testare compresie motor; Testare amortizoare; Testare electronică calculatoare bord (interogare memorie computere de bord și generarea unui raport de diagnosticare); Pachet „X-Ray Inspection” (verificare tehnică, conform listei de verificări    „X-Ray Inspection”, și testarea electronică a computerelor de bord); Pachet „X-Ray Inspection Plus” (X-Ray Inspection conform listei de verificări și verificarea caroseriei cu dispozitivul CarOLiner); „Pachet X-Ray Inspection Plus 4×4” (destinat automobilelor cu tracțiune integrală).

Pentru informații suplimentare și programări service, clienții se pot adresa unui consilier tehnic la numărul de telefon 0730.132.863 si pe website-ul campaniei www.verificareauto.ro . „X-Ray Inspection” este disponibil la toate unitățile service partenere ale Porsche Inter Auto România: Porsche București Nord; Porsche București Aviației; Porsche București Vest 1; Porsche București Vest 2 – Audi și Seat; Porsche Timișoara – Škoda, Volkswagen și Audi.

Bogdan Stan

Leave a Comment

*

Cel mai eficient motor termic vine din China

Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…

o zi

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

2 zile

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

3 zile

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

3 zile

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

3 zile

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână