Formula E

ZF Group a adus un monopost de Formula E în România

Orașul Timișoara a primit vizita unui monopost Mahindra Racing M8Electro dezvoltat cu tehnologie ZF. Acesta a fost pilotat în cadrul unei demonstrații de pilotul german Nick Heidfeld.

Timișorenii s-au bucurat în weekend de prima demonstrație auto din România a monopostului M8Electro Mahindra Racing, complet electric, care a concurat în sezoanele 5-8 ale campionatului Formula E. În calitate de partener tehnologic oficial, ZF furnizează pentru Mahindra Racing întregul sistem de propulsie, inclusiv motorul electric și transmisia.

Nick Heidfeld și Mahindra Racing la Timișoara

Evenimentul demonstrativ de la Timișoara a fost organizat pentru a celebra dezvoltarea rapidă a centrului local ZF R&D Tech Center. „Unul dintre pilonii expansiunii noastre de succes în Timișoara este colaborarea strânsă cu Universitatea Politehnica Timișoara. Sunt mândru să anunț că am semnat un acord pentru a realiza un centru de cercetare multidisciplinar de excelență în campusul Universității”, a declarat Dr. Dirk Walliser, Senior Vice President Corporate R&D, Inovation and Technology. „ZF își extinde competențele Tech Center de la sistemele de direcție și frânare la mobilitatea electrică și soluții software.”

Viitorul Centru de Excelență va fi amplasat în centrul campusului UPT. Acesta va conține trei laboratoare/ ateliere, sală de seminar și expoziție și panouri tech interactive, pe o suprafață de peste 500 mp. Acesta va permite studenților din diferite facultăți să lucreze la proiecte comune de cercetare și să învețe direct de la experții ZF. Demararea etapei de realizare a infrastructurii este planificată pentru începutul anului 2023.

ZF Group este unul dintre principalii parteneri ai echipei de Formula E, Mahindra Racing. Formula E este un campionat dedicat curselor cu monoposturi electrice și a fost fondat în 2014, iar Mahindra Racing a făcut parte din seria de curse Formula E încă de la început. Mașina demo prezentată în cadrul evenimentului ZF de la Timișoara este o mașină Gen 2. Aceasta a fost condusă de fostul pilot de Formula 1 Nick Heidfeld, care a fost pilot Mahindra în Formula E în perioada 2014-2018 și actualmente este consilier tehnic al Mahindra Racing. Mașina Gen 2 a fost lansată în sezonul 5 și a fost folosită până la finalul sezonului 8. Cu o putere de 250 kW (340 CP), Gen2 poate accelera de la 0 la 100 km/ h în 2,8 secunde și atinge o viteză maximă de 280 km/ h.

Sistemul de propulsie Formula E de la ZF, dezvoltat cu Mahindra Racing, se bazează pe carbură de siliciu în invertorul său, care oferă o eficiență semnificativ mai mare la toate nivelurile de performanță, în timp ce mărește autonomia și scurtează timpii de accelerare.

Credit foto: ZF Group

Dragoș Băltățeanu

Leave a Comment

*

Totul despre prima baterie semi-solid state din istorie, lansată de MG

Am fost prezent în Frankfurt pentru a afla toate detaliile legate de viitoarea baterie MG.…

22 de ore

(A) Top 4 motoare Dacia: de la consum redus de combustibil la performanță, rezistență și fiabilitate pe termen lung

Mașinile sunt o prioritate, mai ales în ceea ce ține de nevoile zilnice de deplasare.…

o zi

(A) De ce merită să alegi un autoturism second hand: Avantaje și garanții

Să achiziționezi o mașină este o alegere importantă, indiferent de bugetul pe care dorești să…

o zi

Omoda 7 se lansează oficial pe piața din România

Marca Omoda își extinde oferta pe piața din România prin lansarea noului model Omoda 7…

o zi

iCAUR pregătește ofensiva europeană, inclusiv în România

Piața auto din România se pregătește să primească anul acesta un nou nume din China,…

3 zile

Premieră europeană: BMW România lucrează alături de Registrul Auto Român pentru a oferi un plus de siguranță clienților mașinilor second-hand

Registrul Auto Român și BMW România au anunțat implementarea unui proces digital pentru verificarea automobilelor…

4 zile