BMW M140i și M240i: mai furioase, mai iuți!

2017 BMW M140i

Seriile 1 și 2 de la BMW primesc motoare noi. Acestea au 6 cilindri în linie și reprezintă o evoluție firească în raport cu modelele precedente de top.

Cu cei 340 CP pe care-i oferă, noul motor de 3 litri transformă Seria 1 într-un hot-hatch veritabil. Echipate astfel, modelele de top ale celor două serii accelerează mai repede cu 0,3 secunde decât generația anterioară ceea ce, în cazul seriei 2 Coupe xDrive înseamnă 4,4 secunde!

Consumul a scăzut, de asemenea, în medie, cu 7%, situându-se acum la 7,8 l/100 km, dacă ne referim la modelele coupe și hatchback cu tracțiune spate. Nu vor exista clienți nemulțumiți: hatchback, coupe și cabrio, tracțiune spate și integrală, transmisie manuală și automată – toate pot fi combinate după propriile gusturi pentru a mulțumi pe oricine.

Specialiștii bavarezi n-au avut drept unic obiectiv atingerea cu orice preț a valorilor cât mai mari pentru cuplu și putere, ci menținerea constantă a performanțelor dinamice pe o plajă cât mai mare de turație. Astfel, cei 500 Nm sunt disponibili între 1500 și 4500 rot/min, oferind accelerații fulminante, practic, în orice treaptă, la orice turație.

2017 BMW M240i

”Vinovate” atât de puterea excepțională, cât și de consumul mic, sunt cele două turbocompresoare și sistemul de distribuție variabilă dublu-Vanos, împreună cu sistemul de recuperare a energiei la frânare. Mai mult, în cazul retrogradării în trepte, managementul motorului accelerează pentru a păstra turația la un nivel optim pentru treapta cuplată.

Față de modelele clasice, variantele M sunt coborâte cu 10 mm, au jante de 18 inch cu design specific și pachet aerodinamic M. În plus, dinamica este ameliorată de noul sistem de frânare M Sport și direcția variabilă Servotronic. La interior, scaunele profilate sportiv sunt tapițate cu o combinație de Alcantara și stofă cusute cu ață albastră.

 

Adaugati comentariu