GENEVA 2016: Peugeot 2008 facelift – update discret, dar de efect

2008-(2)

Prezentat în 2013, Peugeot 2008 a primit un facelift discret, menit să îi confere un aer mai elegant. Calitatea finisării este, de asemenea, în progres.

Penelul designerilor Peugeot  a creionat noi blocuri optice, pe fundal negru, acompaniate de o grilă cu inserții cromate rectangulare. Și partea posterioară a fost modificată, cu stopuri sensibil reconfigurate și o bară de protecție redesenată. Ornamentele exterioare din plastic, cu rol de protecție pentru caroserie, sunt mai mari, gradul de eficiență al acestora în lupta cu zgârieturile ușoare urmând să fie, astfel, amplificat.

La capitolul motorizări, Peugeot 2008 facelift nu primește modificări importante. Crossoverul din Sochaux va putea fi comandat în trei variante pe benzină PureTech, toate declinări ale motorului de 1,2 litri în trei cilindri: una aspirată de 82 CP și două turbo, de 110 și 130 CP. Pe frontul diesel, 2008 va miza pe unitatea BlueHDi de 1,6 litri și 120 CP, creditată cu un consum mediu de numai 3,7 l/100 km (emisii de CO2 de 96 g/km).

2008-(3)

Gama de nuanțe pentru exterior a fost extinsă, iar la nivelurile de echipare s-a adăugat varianta GT Line, caracterizată prin inserțiile de culoare neagră de la exterior și jantele cromate de 17 inch cu design special.

La interior, regăsim ceva mai puține noutăți, Peugeot mulțumindu-se să ridice nivelul de calitate al finisării. Touchscreen-ul sistemului multimedia măsoară tot 7 inch, dar este compatibil în plus cu standardul Apple CarPlay.

Adaugati comentariu