Interzis la roz! Ferrari scoate din gamă culoarea

Ferrari roz (3)

Dacă te crezi păpușă Barbie și ai sute de mii de euro de cheltuit pe o mașină, avem o veste proastă pentru tine. Nu o să-i poți da ca să-ți iei un Ferrari roz. Italienii de la Maranello au scos din gamă culoarea.

Producătorii auto i-au obișnuit pe clienții cu bani cu ideea că, pentru o anumită sumă, pot primi orice le trece prin cap. Ferrari încearcă să îi dezobișnuiască și scoate din gamă rozul, așa că de acum îi vor refuza pe clienții foarte îndrăzneți. Aceștia au reacționat deja pe rețelele de socializare, susținând că noua regulă este complet nedreaptă.

Află pe site-ul Miss Auto cum poți face rost totuși de un Ferrari roz, chiar dacă uzina din Maranello refuză să construiască vreunul.

Deși Ferrari pune la dispoziția clienților o gamă de aproape 30 de culori, aproape o treime dintre modelele Ferrari comandate sunt roșii. Alte culori populare sunt argintiu, negru, alb și galben.

Ferrari roz (1)

“Este o regulă a companiei. Rozul, pur și simplu, nu se potrivește imaginii noastre”, spun reprezentanții brand-ului. “Sunt multe culori frumoase, dar care se potrivesc poate altor mașini, nu mașinilor noastre.”

Conform statisticilor, orașul cu cele mai multe Ferrari roz este Dubai, dar cifrele nu relevă informații referitoare la sexul posesorilor.

Adaugati comentariu