Mercedes – filtru de particule pe motoarele cu benzină

mercedes-s500

Unii or să râdă, alții or să se ia cu mîinile de cap. Și asta pentru că filtrele de particule, apanajul motoarelor diesel actuale, vor fi introduse și pe motoarele pe benzină. Rezultatul este evident: mai puține emisii, mai multe bătăi de cap pentru utilizatori.

Știm cu toții cum rezolvă compatrioții noștri, posesori de mașini diesel, problemele filtrelor de particule înfundate. Nu mai intru în detalii. Ceea ce nu știam era că, în curând, practica se va extinde și în rândul fericiților proprietari de benzinare.

Motivul? Mercedes va echipa viitoarele sale mașini pe benzină cu filtre de particule. Deja modelele pe benzină din gama nemților aruncă în atmosferă mai puține particule decât limitele pe care le vor impune autoritățile în viitor. Dar Mercedes nu pare mulțumit cu îndeplinirea normelor, ci vrea mai mult.

test-seria7-sclass (10)

Filtrele de particule vor fi utilizate în viitor la cele mai multe motoare cu aprindere prin scânteie produse de compania din Stuttgart, dar vor echipa în primă instanță doar modelele clasei S. Ele au trecut deja de primii 2 ani de teste de succes pe modelul S 500. Când va fi introdus? Cu ocazia primului upgrade. Vor urma motoarele noi și apoi upgrade-uri ale celor deja existente.

Nu cunoaștem beneficiile exacte pe care le-ar putea aduce acest filtru în cazul motoarelor pe benzină, iar Mercedes n-a dat detalii suplimentare. Români din fire, însă, ne întrebăm dacă servisarea unui astfel de filtru va costa cât a unuia pentru motoarele diesel. Vom afla mai multe detalii lunea viitoare, cu ocazia lansării la Stuttgart a modelului break al noii clase E, eveniment la care am fost invitați.

Adaugati comentariu