Noul BMW Seria 7 – primele imagini și informații oficiale

7-series-mercedesblog.com-69

Noul BMW Seria 7, a șasea generație a navei-amiral bavareze, își dezvăluie o parte din cele mai fierbinți secrete, în avanpremiera lansării oficiale din toamna acestui an. 

Cunoiscut sub numele de cod G11, noul Seria 7 va fi unul dintre cele mai avansate și mai importante modele lansate vreodată de casa germană. BMW mizează totul pe cartea tehnologiei, multe dintre inovațiile ce vor vedea lumina zilei odată cu noua limuzină germană fiind detaliate în cadrul unui workshop axat pe promovarea tehnologiilor din spatele Seriei 7 G11.

Încă din prefața prezentării, BMW aruncă mănușa rivalului Mercedes-Benz S-Class, caracterizând noul Seria 7 drept viitorul etalon al clasei de lux în materie de dinamică, confort, eficiență și asistare a conducerii.

7-series-mercedesblog.com-30

Deviza de bază a fost reducerea semnificativă a greutății caroseriei. Folosindu-se de experiența acumulată cu ajutorul modelelor eco revoluționare din gama i, BMW a apelat la materiale ușoare de ultimă generație, precum CFRP (fibra de carbon ranforsată cu plastic).pentru celula de siguranță a pasagerilor și pentru elementele structurale (precum montanţii B), soluție ce marchează debutul strategiei BMW EfficientLightweight, ce favorizează construcţia de tip hibrid cu oţeluri de foarte înaltă rezistenţă. În consecință, rigiditatea torsională va fi vizibil îmbunătățită, în comparație cu generația precedentă, iar masa la gol va fi redusă cu până la 130 kilograme, în funcție de versiune.

De altfel, noul BMW Seria 7 se poate mândri cu titlul primul automobil care pentru construcţia caroseriei utilizează CFRP produs industrial, integrat complet în procesul de producție, nu ca material vizibil la exterior, ci în combinaţie cu oţel, aluminiu şi plastic.

7-series-mercedesblog.com-73

Masa este disitribuită aproape perfect între cele două punţi, în raport 50:50, iar centrul de greutate este mai coborât decât în cazul modelului anterior. Meritele curei de slăbire revin în mare măsură și noii platforme modulare OKL – Oberklasse de ultimă generație, aceeași arhitectură tehnică ce va fi preluată treptat de toate modelele BMW de clasă mare și de lux, cu motoare amplasate longitudinal, tracțiune spate și integrală – inclusiv viitoarele Seria 5 și Seria 6.

Un alt capitol la care noul BMW Seria 7 promite un avans important este cel al confortului la rulare. În premieră, BMW oferă încă de la echiparea de bază suspensie pneumatică cu funcție de reglare automată a gărzii la sol, pentru ambele punți, indiferent de versiunea de motorizare. Tot standard, noul Seria 7 primește Dynamic Damper Control (control dinamic al amortizoarelor), în timp ce sistemul Integral Active Steering (direcţie adaptivă, cu patru roţi directoare) şi cea mai nouă versiune de stabilizare activă a ruliului Dynamic Drive, ce utilizează bare stabilizatoare active cu acționare electromecanică pentru a reduce ruliul în virajele abordate dinamic, sunt incluse pe lista de opțiuni.

7-series-mercedesblog.com-47

Sistemul de suspensie este alimentat cu aer de către un compresor electric cu acumulator de presiune. Astfel, garda la sol a caroseriei este ajustată în funcţie de sarcina de la bord, chiar şi atunci când motorul este oprit. Regularizarea fluxului de aer pentru fiecare roată în parte permite echilibrarea automobilului chiar şi atunci când este încărcată inegal. O opţiune suplimentară este activarea manuală a funcţiei de reglare a gărzii la sol. La apăsarea unui buton, garda la sol poate fi mărită cu 20 de milimetri. La viteze de peste 35 km/h, automobilul coboară automat la înălțimea standard. Mai mult, la viteze ridicate şi când modul SPORT este activat cu ajutorul butonului Driving Experience Control, caroseria este coborâtă automatic cu 10 milimetri.

Sistemul de direcție cu patru roți directoare Integral Active Steering își face pentru prima dată apariția și pe versiunile xDrive, generația anterioară oferind această funcție doar pentru modelele cu propulsie spate. Setul de planetare utilizat anterior la puntea faţă a fost înlocuit cu un raport variabil cu pinion şi cremalieră. Sistemul permite virarea roţilor spate în aceeaşi direcţie sau în direcţie opusă cu roţile faţă (în funcţie de viteză).

Comenzile Driving Experience Control aflat pe consola centrală beneficiază de o nouă dispunere, mult mai intuitivă, funcționând ca un portal către selectarea uneia dintre cele trei setări ale suspensiei, îmbunătăţind confortul călătoriei (modurile COMFORT şi COMFORT+), respectiv comportamentul sportiv şi agil (modul SPORT). Tot în premieră pentru Seria 7, sistemul de navigație BMW Professional lucrează în tandem cu transmisia Steptronic revizuită cu opt trepte, schimbând proactiv treptele de viteză în funcție de topografia și configurația traseului.

Nouă familie de motorizări cu șase cilindri în linie

Alături de viitoarea generație BMW Seria 7 debutează și noua familie de motorizări cu șase cilindri în linie, configurație nobilă, tipic bavareză. Motorul pe benzină, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, se laudă cu un carter, chiulasă şi baie de ulei realizate din aluminiu. Turbocompresorul TwinScroll utilizează un intercooler indirect, integrat în galeria de admisie şi combinat cu injecţie directă High Precision Injection, cea mai nouă versiune a gestiunii complet variabilă a supapelor VALVETRONIC şi a gestiunii variabile a axului cu came Double-VANOS pentru supapele de admisie şi evacuare. Toate aceste sisteme premit un reglaj deosebit de precis al admisiei de aer (sistemul TwinScroll şi VALVETRONIC), a injecţiei de benzină (High Precision Injection) şi al sincronizării supapelor de admisie şi evacuare (Dobule-VANOS).

Gama va fi completată cu unități cu opt și doisprezece cilindri, dar și cu o variantă hibridă de tip plug-in, disponibilă chiar de la debut.

7-series-mercedesblog.com-36

O altă premieră este implementarea primului touchscreen (Touch Display) din istoria BMW. Iată că bavarezii cedează presiunii modei, pe lângă folosirea controlerului consacrat, șoferul având la dispoziție și varianta atingerii suprafeței tactile pentru operarea sistemului și selectarea meniurilor și funcțiilor acestuia. Sistemul iDrive poate fi, de asemenea, controlat prin gesturi – mişcări predefinite ale mâinii în apropierea consolei centrale, înregistrate de un senzor 3D. Gesturile pot fi utilizate pentru ajustarea volumului audio şi pentru a accepta sau a respinge apelurile telefonice, utilizatorii putând, însă, configura și alte funcţii, cum ar fi cele specifice sistemului de navigație, ce pot fi activate prin diverse gesturi.

Unic în industria auto: parcare de la distanţă

James Bond ar fi mândru de noul BMW Seria 7. Acesta devine primul automobil de serie din lume echipat cu un sistem de parcare controlată de la distanță cu ajutorul noii chei inteligente BMW Display Key, bineînțeles, fără ca șoferul să se afle la volan. Automobilul trebuie să fie poziţionat într-un unghi de maximum 10° faţă de locul de parcare selectat. Nu vă gândiți la glume de 1 apirlie. Noul Seria 7 nu poate merge la birou în locul dumneavoastră, distanţa maximă ce poate fi parcursă fiind de 1,5 ori lungimea maşinii.

7-series-mercedesblog.com-28

Chiar şi atunci când se află pe scaun în spatele volanului, conducătorii noului BMW Seria 7 vor primi mai multă asistenţă pentru parcare. Cea mai recentă versiunea a sistemului opţional Parking Assistant uşurează selectarea şi utilizarea locurilor de parcare poziţionate paralel sau transversal cu drumul. Sistemul preia întregul proces de parcare, inclusiv toate manevrele de direcţie, schimbare a vitezelor, accelerare şi frânare. Suplimentar, sistemul include şi funcţia Active Park Distance Control. În timpul manevrelor de mers înapoi, aceasta utilizează momente foarte precise de frânare pentru a evita coliziunile cu obstacolele din spatele sau lateralul automobilului.

Adaugati comentariu