Test: Noul Ford Mustang este un ponei nărăvaş

Lansare noul Ford Mustang - AEx

La 50 de ani de la apariţia pe tărâmul american, visul Mustang a venit, în sfârşit, şi în Europa. Este pentru prima dată când Ford îşi va aduce oficial modelul cu statut special şi pe la noi, iar noua generaţie trebuia să fie îndeajuns de bună pentru pretenţiile clientului european.

Ne-am nimerit printre norocoşii care au participat la evenimentul de lansare europeană a acestui model, la Munchen. Şi ne-am întors de acolo cu poveşti de relatat nepoţilor, când o fi. Mustang este o specie aparte! Singurul model care nu poartă sigla ovalului albastru este un rebel căruia i s-a păstrat întotdeauna un statut aparte. Vizual, noul Mustang este o reinterpretare şi un omagiu frumos adus primei generaţii. Silueta, deşi mult mai umflată în pene, este cam aceeaşi, nervurile de pe imensa capotă a motorului, desenul farurilor, construcţia din trei segmente a lămpilor, toate, toate sunt pure evoluţii moderne ale ideilor lui Joe Oros, John Najjar Ferzely şi Philip T. Clark, desenatorii originalului.

Odată urcat la bord începi să realizezi că, deşi este un produs global Ford, deci a fost dezvoltat ţinând cont de dorinţele şi aşteptările clienţilor de peste tot, inclusiv Europa, atmosfera este foarte americănizată. Pe lângă volanul tribut dai peste comenzile semnalizatorului grafate direct de pe Focus. Planşa de bord masivo-opulentă găzduieşte o plăcuţă pe care-ţi este amintit frumos că Mustangul este ˝since 1964˝.

Ce mi-a plăcut mult la interior au fost scaunele sport Recaro, ce-ţi oferă o susţinere corectă, foarte bună, perfectă în momentul în care doreşti să eliberezi bestia. Opţional acestea pot fi echipate cu sisteme de încălzire şi răcire (minunate atunci când te gândeşti să convieţuieşti cu versiunea cabrio). Ce nu mi-a plăcut a fost că unele plastice (vezi feţele de uşi şi consola schimbătărului sunt mult prea tari, departe rău de gusturile consumatorilor europeni de automobile speciale. Nici butoanele consolei nu sunt chiar opere de artă, doar forma lor ce evocă instrumentarul avioanelor fiind chiar simpatică.

Lansare noul Ford Mustang - AEx (020)

Muscle car dinamic

Cei 421 CP ai motorizării V8 de 5 litri sună bine, bine pe hârtie dar, în realitate, nu par a fi chiar toţi la apel. E drept că hardughia cântăreşte peste 1.700 kg. Accelerările sunt speciale, nu la nivelul europenilor care oferă modele în această plajă de putere, dar sunetul grav de V8 enervat îţi trânteşte pe faţă cel mai zâmbet din lume. Şi, cireaşa de pe tort este transmisia manuală, cu şase rapoarte. Ce alăturare! Treptele sunt etajate foarte bine, cu un plus pentru cea de-a treia care te lasă să zbuzi cu aceaşi plăcere între 3.000 şi 7.000 rot/min, atunci când motorul îţi mai taie automat elanul. Poţi aborda fără a te atinge de selectorul scurt, bărbătesc, al transmisiei, şi viraje strânse în viteza a treia dar şi să atingi borna de 150 km/h.

Dacă V8-ul mi-a dat fiori şi m-a trimis în liga celor care au făcut din Mustang un vis perpetuu, surpriza cea mare au fost cei 317 CP produşi de motorizarea supraalimentată de 2,3 litri. Cu resurse impresionante de putere încă de la 2.000 rot/min, motorul cu doar patru cilindri nu este nici pe departe o Cenuşăreasă. Funcţionează rotund, nu lasă impresia că nu s-ar putea achita nici de cele mai pretenţioase sarcini şi… nici nu te falimentează în cazul cheltuielilor anuale cu un automobil.

Ford Mustang Photo: James Lipman / jameslipman.com

Şi ca să justifice avântul cu care abordează piaţa europeană, Mustang are o ţinută de drum care să facă cinste lui Ford. Pentru prima dată în istoria modelului s-a optat pentru soluţia constructivă cu punte spate independentă. Astfel, roţile care trag au libertatea de a dansa în voie pe drum, în special în cazul condusului dinamic, iar asta se simte cel mai bine în volan. Maşina se aşează bine pe drum, calcă foarte precis şi te poate arunca cu maximă plăcere pe drumurile virajate de munte, o caracteristică nu tocmai americană.

Totuşi, greutatea destul de mare nu poate fi mascată, dar un diferenţial cu alunecare limitată (LSD) taie, la pachet cu ESP-ul, aproape complet tendinţele supraviratorii. Există patru moduri de răspuns al automobilului: Normal, Sport+, Track şi Snow/Wet. Alte trei pentru răspunsul direcţiei: Comfort, Normal, Sport. Dacă după primul nu mă dau în vânt, după celălalte două da, în Sport având chiar o luptă minunată de purtat cu pretenţiile drumului şi cu schimbările de mase.

Citiţi mai multe detalii şi impresii de la bordul lui Mustang în numărul 159 (luna iunie) al revistei AutoExpert.

Ford Mustang Photo: James Lipman / jameslipman.com

Lista de preturi recomandate pentru Ford Mustang în momentul lansării (cu/fără TVA):

Coupe
2.3 EcoBoost 317 CP – Manuala 6        € 28,226 / € 35,000
2.3 EcoBoost 317 CP – Automata 6      € 29,839 / € 37,000
5.0 V8 422 CP – Manuala 6                   € 32,258 / € 40,000
5.0 V8 422 CP – Automata 6                  € 33,871 / € 42,000

Convertible
2.3 EcoBoost 317 CP – Manuala 6        € 31,452 / € 39,000
2.3 EcoBoost 317 CP – Automata 6      € 33,065 / € 41,000
5.0 V8 422 CP – Manuala 6                    € 35,484 / € 44,000
5.0 V8 422 CP – Automata 6                  € 37,097 / € 46,000

 

Date TehniceFord Mustang 
Model2.3 EcoBoost ConvertiblV8, 5.0 Coupe
Motor/nr. cilindriL4, supraalimentatV8, aspirat
Cilindree (cmc)2.34.951
Putere max./turaţie (CP/rpm)317/5.500421/6.500
Cuplu max./turaţie (Nm/rpm)434/3.000524/4.250
Transmisiemanuală/6manuală/6
L/l/h (mm)4.784/2.080/1.3944.784x2.080x1.381
Ampatament (mm)2.722.72
Masă la gol (kg)1.6051.725
Viteză maximă (km/h)233250
Consum ur./ext./m (l/100 km)10,1/6,8/820,1/9,6/13,5

 

Ford Mustang Photo: James Lipman / jameslipman.com

Adaugati comentariu