Oficial: noul Audi A4

Audi A4 12

Cei de la Audi îl prezintă drept ˝The winning four˝, dar rămâne de văzut ce părere vor avea despre asta şi concurenţii. După ce rămăseseră puţin în umbra unei generaţii Mercedes-Benz Clasa C foarte apreciate şi după proaspătul facelift al lui BMW Seria 3, cei de la Audi erau aşteptaţi să mute interesant; şi au făcut-o! Iată noul Audi A4, un mix de tehnologie care promite să restabilească sistemul de valori în clasă.

Înfăţişarea noii generaţii Audi A4 ascunde cel mai bun coeficient aerodinamic din clasă – 0,23 (0,26 pentru versiunea de caroserie Avant) – iar dimensiunile vor să îl impună ca pe un automobil cu o prezenţă notabilă: 4.730 mm lungime, 1.840 mm lăţime, 1.430 mm înălţime şi un ampatament de 2.820 mm. Comparativ cu modelul anterior, greutatea caroseriei a fost micşorată cu până la 15 kg, în funcţie de versiunea aleasă. Iar greutatea totală a vehiculului, în funcţie de motor, este mai redusă cu până la 120 kg. Privit frontal, noul Audi A4 se impune prin grila Singleframe, mai lată şi mai joasă ca până acum, în timp ce farurile sunt o altă semnătură a modelelor contemporane Audi şi oferă opţional tehnologie LED sau Matrix LED (inclusiv semnalizatoare dinamice).

Pentru a face cinste unei noi generaţii A4 a fost lansată şi o gamă nouă de motorizări TFSI cu patru cilindri, care folosesc metode inovatoare de aprindere şi care oferă un plus de eficienţă şi de economicitate dar şi performanţe de top pentru unităţile de acest tip. Pentru moment, vârfurile de gamă vor fi două motorizări diesel TDI cu câte şase cilindri şi cu puteri de până la 272 CP. Un capitol tratat cu mare atenţie de către ingineri a fost cel al insonorizării habitaclului, pentru a se oferi o atmosferă cât mai plăcută la interior, în ton cu materialele alese atent şi cu finisajele tipice Audi.

Consola centrală are o ergonomie foarte bună, iar liniile se înscriu la rândul lor în filosofia actuală a constructorului. Ceasurile de bord sunt dominate de prezenţa unui display de foarte bună calitate, care mută majoritatea informaţiilor utile pentru şofer mult mai aproape în câmpul său vizual. Audi virtual cockpit are un display LCD de 12,3 inch şi o rezoluţie foarte bună. Sistemul MMI re o logică de comandă asemănătoare cu cea a unui smartphone şi include o funcţie inteligentă de căutare fără text. Noul sistem de control vocal este mai natural, mai permisiv, şi înţelege mai uşor comenzile date fără o acurateţe precisă a vocii.

MMI Navigation plus, sistemul de top are un ecran tactil de 8,3 inch. Pentru urechile fine Audi a pregătit un sistem audio proiectat de către specialiştii danezi de la Bang & Olufsen, cu efect 3D sound, iar pentru încărcarea telefoanelor mobile se oferă o soluţie wireless, ca şi head up display, Audi connect services şi noi sisteme de asistarea a şoferului. La capitolul spaţiu de depozitare, A4 Avant se laudă cu 505 litri, iar după rabatarea banchetei se ajunge la 1.510 litri.

Pentru lansare, Audi A4 a pregătit şapte motorizări, trei TFSI (pe benzină) şi patru TDI (alimentate cu motorină), disponibile atât pe versiunea sedan cât şi pe cea avant. Chiar dacă puterile maxime variază între 150 CP şi 272 CP, consumurile de combustibil au fost reduse cu până la 21 %. Spre exemplu, A4 2.0 TDI Ultra (150 CP) are un consum mediu de motorină de doar 3,7 l/100 km şi emisii de CO2 de 95 g/km (3,8 l/100 km şi 99 g CO2/km pentru caroseria Avant).

În ceea ce priveşte motorizările TFSI, pe benzină, Audi A4 vine cu o inovaţie deosebită pentru versiunea de 190 CP, care foloseşte o nouă variantă de combustie, ce creşte considerabil eficienţa, până la cifre de consum de 4,8 l/100 km şi de emisii de 109 g CO2/km (5 l/100 km şi 114 g CO2/km pentru A4 Avant). Pe durata de viaţă a modelului va fi lansată şi o versiune g-tron, alimentată cu gaz natural sau cu un nou tip de combustibil la care lucrează specialiştii de la Audi (e-gas).

Trenurile de rulare şi grupurile propulsoare ale noului Audi A4 au fost complet reproiectate. Este oferită o transmisie manuală cu şase trepte, una S-Tronic cu şapte trepte (disponibilă de acum şi pentru soluţiile constructive cu punte motoare faţă) şi o transmisie automată Tiptronic cu opt rapoarte. Transmisiile automate vor oferi de acum o funcţie de coasting. Bineînţeles, nu poate lipsi sistemul de tracţiune integrală quattro, una dintre semnăturile de marcă Audi (acesta este oferit doar ca opţiune pentru unele motorizări).

Din punct de vedere dinamic, trenul de rulare al noului Audi A4 a fost reglat pentru a oferi raportul ideal dintre o ţinută de drum sportivă şi un grad sporit de confort. O reţetă pe care Audi a aplicat-o mereu cu succes. Sistemul de direcţie a fost, la rându-i, recalibrat. Îmbunătăţirea ţinutei de drum se datorează în principal reproiectării cinematicii punţilor. Opţional va fi disponibil şi un sistem de direcţie dinamic, care îşi modifică raportul în funcţie de viteza automobilului şi de unghiul de bracaj. Tot ca opţiune se poate alege pentru prima dată şi un tren de rulare adaptiv, cu amortizoare ajustabile. Acesta are două setări – Sport şi Comfort. El face parte din Audi drive select driving-dynamics system, care este oferit ca dotare standard pentru motorizările cu puteri maxime de cel puţin 190 CP.

Adaugati comentariu