Preturi Dacia Logan MCV Stepway: Altenativă la Duster?

dacia-logan-mcv-stepway-2

Preturi Dacia Logan MCV Stepway în România. După Sandero, Lodgy si Dokker, Dacia include în gama de lifestyle Stepway breakul Logan MCV.

Disponibilă de la 12.000 euro cu TVA, Dacia Logan MCV Stepway devine o alternativă la SUV-ul convențional Duster. Comparativ cu modelul standard, garda la sol a fost înălțată cu 5 cm, legătura stilistică cu fratele mai mare fiind subliniată de ornamentele suplimentare din plastic cu rol de protecție, aplicate în partea inferioară a barelor de protecție față și spate.

Cea mai ieftină versiune Dacia Logan MCV Stepway, în seria limitată Explorer, este animată de un turbo pe benzină 0.9 TCe cu trei cilindri și 90 CP, cuplat la o cutie de viteze manuală cu cinci trepte. Opțional, Dacia oferă cutia manuală robotizată Easy-R, prețul de pornire pentru această variantă fiind de 12.500 euro. Fanii diesel pot alege binecunoscutul motor 1.5 dCi de 90 CP. Acesta costă 13.600 euro și dispune exclusiv de o transmisie manuală cu cinci rapoarte.

Modelul 0.9 TCe dezvoltă un cuplu maxim de 140 Nm și consumă în medie 5,1 l/100 km, în timp ce dieselul de 1,5 litri se laudă cu un cuplu mult mai generos, 220 Nm, fiind, de asemenea, mult mai economic decât echivalentul său TCe: consum mixt 3,9 l/100 km.

dacia-logan-mcv-stepway

Echiparea de serie include tapițerie specifică cu siglele cu numele modelului embosate pe spătarele scaunelor, faruri diurne LED, proiectoare de ceață, aer condiționat cu reglaj manual, geamuri față și spate cu acționare electrică. Tot standard, Dacia Logan MCV Stepway este dotată cu pilot automat, senzori de parcare spate și sistem MediaNav cu touchscreen de 7 inch și navigație,

Pe lista de dotări opționale disponibile pentru Dacia Logan MCV Stepway regăsim camera pentru mersul cu spatele (100 euro), tapițeria din piele ecologică (600 euro), cotiera centrală față (100 euro) și plasa de separare pentru portbagaj (100 euro). Și dacă tot vorbim despre portbagaj, trebuie menționat că Logan MCV Stepway dispune de un volum de încărcare pentru bagaje de 573 de litri.

Portbagajul este, astfel, mai încăpător și mai modulabil decât cel al lui Duster. Spre deosebire de Duster, însă, Dacia Logan MCV Stepway va fi oferită exclusiv cu tracțiune față, SUV-ul compact păstrând și avantajul unei gărzi la sol mai generoase.

dacia-logan-mcv-stepway-4

Adaugati comentariu