Scandalul emisiilor VW: Lista modelelor afectate

vw-dieselgate

Volkswagen a publicat lista oficială a modelelor afectate de scandalul emisiilor VW, descris drept „chestiunea emisiilor”. Acesta vizează emisiile de dioxid de carbon și, implicit, consumurile declarate, pentru modelele prezente pe listă VW urmând să revizuiască valorile acestora.

În contrast cu Dieselgate, disputa actuală a pornit chiar din sânul companiei VW, care anunța de bunăvoie, în numele unei transparențe totale, că, deși greu de detectat, valorile emisiilor de dioxid de carbon relevate în procesele de omologare ale anumitor modele nu sunt tocmai exacte.

Producătorul german a comunicat că, dincolo de revizuirea rezultatelor obținute la omologare, nu este prevăzută nici o intervenție tehnică. De fapt, în România soluția s-ar putea referi la o simplă revizuire formală. Alta este, însă, situația în acele țări unde emisiile de CO2 influențează direct bonusurile primite la achiziție (Franța, Spania) sau taxele de drum (Germania).

Cifra de 800.000 de autovehicule implicate, publicată iniţial de către Grupul Volkswagen, nu a fost confirmată de testele interne. Devieri au fost constatate la măsurile interne doar la nouă variante de model şi sunt în medie de doar câteva grame de CO2, ceea ce corespunde unei creşteri a consumului măsurat în ciclul NEDC de aproximativ 0,1 până la 0,2 litri de combustibil la 100 de kilometri. Valorile consumului real pentru clienţi nu se modifică şi nu sunt necesare niciun fel de modificări tehnice la autovehicule, anunță Volkswagen în comunicatul oficial de presă.

Nu se confirmă suspiciunile că cifrele valorilor consumului de combustibil ale autovehiculelor din producţia actuală ar fi fost modificate în mod nelegal. La reluarea măsurătorilor interne, au fost constatate uşoare devieri, la doar nouă variante de model ale mărcii Volkswagen. Până la Crăciun, aceste versiuni de model vor fi măsurate încă o dată de o instituţie tehnică neutră, sub supervizarea autorităţilor competente. Aceste autovehicule pot fi oferite spre vânzare de către distribuitori, fără niciun fel de restricţii, mai precizează producătorul german.

Noul scandal readuce în prim plan și procedurile de omologare și apoi diferența evidentă dintre valorile emisiilor de CO2 (ce implică și consumul) determinate în laboratoarele de omologare față de cele reale. Întâmplător sau nu, discuția intervine tocmai când  Uniunea Europeană a impus noi limite precise pentru valorile medii ale emisiilor de CO2 per gamă: 130 g/km în acest an și 95 g/km până în 2020.

LISTA MODELELOR AFECTATE, COMERCIALIZATE ÎN ROMÂNIA

tsi

Adaugati comentariu