Noutati auto

1.600 de kilometri în 24 de ore cu o mașină electrică. Ce model a reușit performanța?

Aceasta este mașina electrică ce a călătorit 1.600 de kilometri prin zece țări în numai 24 de ore. Au fost, de fapt, trei mașini identice, care au parcurs distanța din Slovenia până în Olanda.

Este vorba despre două Audi E-Tron. Pe 20 august, mașinile, cu nouă jurnaliști la bord, au pornit la drum din zona lacului Bled din Slovenia, pentru a ajunge, 24 de ore mai târziu, la Amsterdam, în Olanda. Cu autonomie mare și timpi reduși de încărcare, provocarea nu a fost nici pe departe, una dificilă.

Itinerariul i-a purtat pe călători prin Austria, Italia, Lichtenstein, Elveția, Franța, Germania, Luxemburg, Belgia și Olanda, înfruntând toate tipurile de relief, parcurând distanțe mari pe autostrăzi și drumuri virajate, demonstrându-și abilitățile dinamice.

În ce film cu supereroi apare noul Audi E-Tron?

“SUV-ul nostru electric este o mașină excelentă pentru distanțe lungi, pentru că are capacitatea de a combina ideal un grad înalt de confort, performanța și eficiența””, spune Hans-Joachim Rothenpieler, membru în Consiliul de Administrație de la Audi, responsabil cu dezvoltarea tehnică a modelului.

Bateria litiu-ion a lui E-Tron se încarcă până la 80% în mai puțin de 30 de minute, odată cuplată la o stație de încărcare de mare putere. Audi e-tron 55 quattro are o autonomie declarată de 417 kilometri. Cele două motoare electrice îi asigură 360 de cai putere și 560 Nm.

Prețuri Audi E-Tron. Cât costă în România?

Și echipa AutoExpert a parcurs 600 de kilometri în câteva ore cu Audi E-Tron. Vedeți aici aventura noastră în România cu SUV-ul electric premium >>>

Unde construiește Audi motoare electrice? >>>

 

Elena Luchian

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

2 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

2 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

3 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

3 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

4 zile