12 noi modele testate la EuroNCAP: cinci stele pentru Porsche Taycan și Skoda Octavia

Cea mai nouă sesiune de teste organizată de EuroNCAP a adunat 12 modele recente și a acordat calificative de la trei la cinci stele.

EuroNCAP a organizat o nouă sesiune de teste de siguranță la care au participat 12 noi modele: Tesla Model X, Porsche Taycan, Audi Q7, Renault Captur, Skoda Octavia, Ford Kuga, Ford Mondeo facelift, Subaru Forester, Peugeot 2008, Volkswagen Sharan, Seat Alhambra și Jeep Renegade.

Din lunga listă de modele s-au înregistrat și câteva surprize. Noul Jeep Renegade facelift a înregistrat un scor general de doar trei stele, fiind cel mai slab scor înregistrat în această sesiune. SUV-ul a primit un scor de 82% pentru protecția adulților, 84% pentru protecția copiilor, 55% pentru protecția pietonilor și 58% pentru sisteme de siguranță.

Patru stele au fost înregistrate de modelele grupului VAG: Volkswagen Sharan și Seat Alhambra. Cele două monovolume au obținut un scor pentru protecția adulților de 89%, 78% pentru protecția copiilor, 59% pentru protecția pietonilor și 62% pentru sistemele de siguranță.

Rezultate excelente au fost obținute de cele mai noi modele electrice de pe piața europeană. Tesla Model X  primit un scor general de cinci stele și 98% grad de protecție pentru pasagerii adulți și 94% pentru sisteme de siguranță.

Porsche Taycan a fost și el pus la încercare de către specialiștii EuroNCAP obținând un scor general de cinci stele. Gradul de protecție pentru adulți este de 85%, 83% pentru protecția copiilor, 70% pentru protecția pietonilor și 73% pentru sisteme de siguranță.

Scoruri excelente au inregistrat și cele mai noi modele Skoda Octavia, Audi Q7, Renault Captur, Ford Kuga, Ford Mondeo facelift, Subaru Forester și Peugeot 2008.

Adaugati comentariu