30% Paul Andronic

După un weekend cu peripeții, Andronic a reușit cea de-a treia victorie în CNVC Dunlop 2011, animând astfel competiția.

Sinaia Forever 2011 a fost o cursă așteptată cu nerăbdare de toți piloții angrenați în Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop. Singurul traseu urban din România reprezenta, prin tehnicitatea sa, terenul perfect, unde abilitățile de pilot puteau să compenseze ecarturile tehnologice ale automobilelor de concurs. Vineri a fost ziua lui Lucien Hora, care leagă victorie după victorie cu incredibilul monopost Lola F3000. Pe locul secund s-a situat, deloc surprinzător, Paul Andronic, care a scos tot ce era mai bun din bolidul său Mitsubishi. Christian Nistoran a fost marele perdant al zilei, decizia sa de a nu urca în ultima manșă de concurs, stând la adăpostul rezultatului din prima urcare (locul 2), dovedindu-se extrem de neinspirată. În ciuda unor probleme tehnice, Cătălin Cismaru a reușit să urce în cea de-a doua manșă, subtilizându-i locul al treilea lui Nistoran. Ziua de duminică a debutat sub semnul ploilor abundente. Marele dușman a lui Hora s-a dovedit și de această dată factorul cheie al etapei. Împiedicat vizibil de șuvoaiele de apă de pe traseu, Hora a mers temperat, și a trebuit să se recunoască învins la finalul zilei, ocupând doar poziția a patra în clasamentul general. Paul Andronic a știut să profite de oportunitatea ivită, asigurându-și astfel cea de-a treia victorie în zece etape ale sezonului. Locul doi i-a revenit lui Cătălin Cismaru, autorul unei performanțe extraordinare în condițiile în care mașina sa era echipată cu o cutie de viteză de serie, în urma problemelor întâmpinate în prima zi. Nistoran a învățat din strategia greșită abordată vineri și a prins treapta a treia a podiumului, chiar în fața „profesorului“ său, Hora. Desfășurarea de duminică a evenimentelor conduce la micșorarea avansului pe care Hora îl are în fața lui Andronic, în clasamentul general al sezonului 2011, la doar 5 puncte, cu șase etape înainte de final, vestea bună pentru fani fiind că de acum, spectacolul se va încinge și mai tare. În viziunea tuturor, marele învingător al dublei de la Sinaia a fost Gunter Graef. Aliniat la start în ciuda unui incident rutier în urma căruia a rămas cu piciorul stâng imobilizat în atele, Gugu nu numai că a reușit să termine cursa, dar și-a asigurat și victoria la grupa automobilelor istorice.

Adaugati comentariu