50 de voluntari pentru Raliul Moldovei Cotnari Bacau

La editia de anul trecut a Raliului Moldovei Bacau a luat nastere programul pilot de securizare a unei probe cu ajutorul voluntarilor, la fel cum se intampla in campionatul modialul de raliuri. Anul acesta, 50 de voluntari din cadrul Asociatiei de tineret Onestin – Centrul de voluntariat din Onesti vor ajuta organizatorii sa securizeze specialele Raliului Moldovei Cotnari Bacau.

Ajuns la cea de-a treia editie, Raliului Moldovei Cotnari Bacau isi consolideaza acest proiect prin cresterea numarului de voluntari, de la 30 de persoane in 2012 la 50 de voluntari in 2013. Dotati cu fluiere si veste refectorizante, tinerii vor semnaliza sonor apropierea echipajelor concurente de zona pe care fiecare voluntar o va supraveghea.

“Dupa cum bine se cunoaste, motorsportul poate fi periculos, de aceea este important ca spectatorilor prezenti pe probele speciale sa li se aminteasca ori de cate ori este necesar sa respecte conditiile impuse de organizatori pentru siguranta lor. Este intotdeauna mai bine sa previi si sa educi decat sa iti para rau mai tarziu. Ma bucura faptul ca am reusit sa crestem acest program si ca am putut sa atragem mai multi tineri pentru aceasta actiune. Rugam spectatorii sa-i sprijine, sa asculte de indicatiile voluntarilor si vreau sa le multumesc anticipat pentru asta tuturor.”  A declarat Adrian Raspopa, organizatorul Raliului Moldovei Cotnari Bacau.

Joi, 12 septembrie, incepand cu ora 20:30 va avea loc prezentarea oficiala a echipajelor participante la Raliul Moldovei Cotnari Bacau langa scena amenajata in fata Prefecturii din oras. In acelasi loc, vineri si sambata, de la ora 20:00, vor avea loc concertele formatiilor Compact, Crush si Alexandra Ungureanu dar si festivitatea de premiere de la finalul intrecerii.

Raliul Moldovei Cotnari Bacau este o competitie organizata sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv cu sprijinul Cotnari, Pambac, Comfert, Popasul Trebes, Consiliul Judetean Bacau, Primaria Bacau si Moinesti.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top