700 de angajaţi Renault România s-au înscris la Marşul şi Crosul Casiopeea

700 de angajaţi Renault România şi familiile acestora au răspuns „da” şi anul acesta la invitaţia organizatorilor evenimentului sportiv şi umanitar Marşul şi Crosul Casiopeea, ediţia a IV-a. Peste 500 de adulţi şi copii au alergat sau mers în Parcul Tineretului din Bucureşti, sâmbătă, 28 septembrie, solidari, împotriva cancerului la sân.

Cu fondurile strânse din taxele de participare vor fi achiziţionate proteze mamare şi ulterior acestea vor fi donate femeilor care au suferit o intervenţie chirurgicală (mastectomie). Datorită numărului mare de înscrişi, Renault România a obţinut, pentru al treilea an consecutiv, premiul I la Crosul Roz Casiopeea, la secţiunea Corporate Challenge. 

„A fost  motivant faptul că am participat la un eveniment care are o finalitate concretă. Am observat că organizarea a fost mult mai bună decât la ediţia din 2010, la care am participat prima oară (exerciţiile de fitness, sceneta pentru copii, participanţii şi-au putut deplasa copiii în cărucior). Sunt bucuroasă că Renault România a fost şi anul acesta pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de participanţi (şi fiecare dintre noi a contat). Voi participa şi anul viitor pentru că este o ocazie bună să fac mişcare cu familia şi colegii », a declarat Mădălina Cecan, angajat Renault România. 

În replică, Vlad Cecan, copilul Mădălinei, în vârstă de 6 ani, a mărturisit că e „foarte bucuros să poată ajuta persoane care au într-adevăr nevoie. Am văzut cum arată în realitate maşinile pentru care lucrează mama şi tata şi mi-a plăcut Scufiţa Roşie şi că m-am dat pe role”. În plus, Vlad a observat când grupul din care făcea parte se apropia de linia de sosire şi a alergat ca să fie primul. 

Renault România a fost alături de Crosul Roz Casiopeea încă de la prima sa ediţie, în 2010. În total, aproximativ 2.700 de participanţi, proveniţi de la diverse corporaţii din România,  au luat startul în week-end –ul trecut,  în Parcul Tineretului din Bucureşti, împreună cu familiile sau prietenii la:  Crosul copiilor (6 -11 ani) (750 m), Crosul adolescenţilor (12-16 ani) (1.7 km), Crosul bărbaţilor (6 km), Crosul femeilor (6km), Marşul familiei (3 km).

Potrivit regulamentului evenimentului, compania plăteşte taxa de înscriere pentru toţi angajaţii săi şi familiile acestora. În plus, adulţii înscrişi la cros beneficiază gratuit de un voucher transmisibil pentru efectuarea unui ecografii mamare și a unui control ginecologic. Crosul Roz Casiopeea este organizat cu sprijinul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură din România şi al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Adaugati comentariu